Din cercuri concentrice de fum mă las condusă-
Turla Bisericii maschează răutatea unui nor și
țigara se plimbă nechibzuită printre razele becului și reflexia picăturilor de ploaie calde.
De la gură la scrumieră, drum lung pentru un gând "Tu ai plecat și m-ai lăsat zăcând, suflet de fecioară prăpădită".
Fum se-nalță către sita foarte deasă-
"Iubirea e muscă beată, proastă groapă":
La soare se arde, în ape se îneacă, în vânt se risipește,
Din vise se amețește,pe pământ prea se odihnește, din realitate se innegrește.
Mai trag un fum și-am să fac eu dragoste cu toate cele ca de fiecare dată când dincolo de turlă apare câte un soare flămând de nuditate și plăcere..