Ai fi surprins de simplitatea și naturalețea
vieții când moartea încetează să existe.
Noi facem baie în sânge fosforescent
și ne astupăm urechile cu degete mucegăite
când auzim lumina lunii cântând manele
din pădurea blestemată cu viață și cer senin;
urcăm munți bolnavi înfigându-ne ghearele
invizibile în frunze moarte și puroi, iar chipurile
ni se schimbă în funcție de cine ne privește.
Cu o plăcere sadică îți amintim de toți cei
pe care i-ai pierdut și de cei pe care i-ai iubit;
purtăm măștile familiei tale, devenim familia
ta, împrumutăm foste și viitoare vieți ca să te
învățăm, treptat, cum și ce sa ucizi pentru a
trăi fericirea și Călătoria noastră, căci noi avem
doar drumuri cu pași vii, care trebuie purtați.
Uneori noaptea suntem niște șerpi ce zboară,
(pentru că noi nu ne târâm niciodată) cu aripi
de înger și coada de drac, pe care le smulgem
din Ceruri când ne facem rugăciunile de seară.
Respirăm ocazional și-atunci doar în șoaptă
și apărem în formă de urlet sau teamă neagră
în visele celor pe care vrem să-i luăm cu noi
în Călătorie.