Am privit un reportaj din Afganistan.
Femei fără chip
deserveau într-un salon de cosmetică.
acidul le transformase monstruos
înfățișarea, dar zâmbetul lor
hidos pe dinafară
impresionant și înduioșător
în esență
reflecta mulțumirea, împăcarea,
normalitatea și calmul.

eufemismul cuvântului ,,mamă" din prima mea copilărie este ,,defect", aceasta fiind vorba cu care mama mea se alinta privindu-se în oglindă mai des decât era nevoie pentru a se convinge că este frumoasă. se născuse cu buză de iepure, iar până la optsprezece ani, vârsta la care i s-a putut face operația corectoare, cea mai arzătoare preocupare a ei era aceea de găsi o modalitate pentru de a deveni invizibilă, fiindcă orice privire se împiedica de chipul ei provoca celor din jur reacții de respingere sau ipocrită milă, reacții greu de suportat în ambele cazuri. o intervenție chirurgicală i-a adus fața la normaliate, dar nu și sufletul. apoi , crispată ca o fecioară, m-a născut. dorințele ei din adolescență sau materializat prin mine: ,,sunt cea fără de chip" și orice privire zăbovește pe fața mea mă uimește ca și cum stăpânul acelei priviri ar avea curajul să sondeze neantul.

compatibilități și similitudini:
se spune că universul orbilor din naștere
este diferit
față de al celor care au dobândit
orbirea.