consultam oracolul,
adică vrăjitoarea îmi ghicea viitorul
și prin masca de bronz nu lăsam nici aerul să scape
dacă mă recunoaște…
de ce-ai mai venit la mine dacă te temi de ceea ce-am să-ți spun?
în speranța că voi auzi ceea ce vreau să aud
atunci trebuia să te duci la gura peșterii să asculți ecoul
dar nu, tu ai venit ros de curiozitate: oare o să mă citească baba asta?
poate vedea ea puterile mele?
dar iarăși te-nșeli căci eu nu pot crește sau descrește ceea ce deja a-ncolțit în tine
iar puterea vântului n-o macină decât muntele din nisipul mărilor
ce te faci cu atâta tăcere răsturnată-n calea ta?
răsfirând tăcerile încerc să le-nțeleg să aflu ce se ascunde în spatele lor
degeaba încerci, există multe feluri de a vedea și mult mai multe de a fi orb
dar când apa timpului ți-a spălat ochii nu tăcerile te-mpiedică să afli adevărul
pentru că adevărul este nervul ce crește din ochiul tău
și adevărul roade-n carnea ta, cancer, cangrenă
făcându-și loc către adâncuri
dar nu uita că scris a fost:
“iar ceasul morții va fi și ceasul nașterii”
și vei purta în tine tot trecutul.