ușa deschisă își freca tăcerea-n toc, foșnind a invitație
și-am intrat,
jur împrejuru-amărăciunii, tejgheaua, iar la pereți, cu groaza-ntipărită-n carii, rafturi
pline, uitate, colbuite, năruite cu ochii dați peste cap
te-ai ridicat,
și ai venit împingând lumina chioară ce se oprise să-și tragă sufletul
cu ce vă pot fi de folos? și ecoul vorbelor s-a răsfrânt în indecizia mea
pot să arunc o privire?
te-ai dat la o parte, cortină obosită de singurătate
lăsând expuse nudurile rafturilor.
eu colecționez vechituri, întotdeauna mi-au plăcut
ah, ce chip încântător, are culorile cam șterse,
se vede că degetele nu i-au mai înseninat pleoapele nopțile a mângâiere
și nici diminețile a sărut.
da, și amintirea surâsului de copil
hmm, și povestea ce suflă-n lumânare
aveți și urma unei lacrimi, și un suspin, un pas ușor
o șoaptă agățată-n geană
văd chiar și nepăsarea, grea, apatică, opacă
și primul scâncet,
oh, primul fior?
ce de minunății, chiar că e noroc chior
de mult n-am mai văzut atât de multe la un loc
de ce le vinzi?
de ce să le mai țin?
“băut-am toată cupa cu venin”
cu ele ce să fac? cât să mai plâng
singurătate-am strâns, e-n spate în depozit și e din belșug
la cât pustiu e-n jur și în adânc
n-am timp nici moarte să-l străbat și nu ajung
să-ți spun ceva, la câte amintiri s-au fărâmat
și vorbe-n vânt s-au spulberat
puțini mai calcă în dugheana mea
s-o vând aș vrea dar n-are cine o lua
de-abia mai intră câte-o rază de lumină
nici nu mai știu ce-nseamnă zi senină
pe raft văzut-am sfertul academic și așteptarea-nfrigurată
sunt la grămadă sau sunt la bucată?
lasă,
vin mâine,
sau poate, cine știe
așteaptă…