"Ostatic, la poarta fericirii
Palatul de nea
din albastrul zărilor

prin grădini de curcubeie
Domnul meu
se plimba tăcut pe cununi de slavă
în împărăție.

Pierdută în Univers,
pe drumul meu prin noapte,
îndată L-am recunoscut,
pe Cel înjunghiat ca mielul
din marea-i bunătate.

Înviat, în noaptea albă a mântuirii
ca întâia zi a zidirii
îmi surâdea.

Privind prin veșnicie
mi-a zis : "Întoarce-te în lumea ta",
știind, că și eu va să viez,
în Primavara ce va urma să vie.