poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-03-30 | |
Nu mă voi înțelege niciodată. Fiindu-mi inaccesibilă propria-mi ființă, complexitatea ei, nu îmi voi înțelege nici semenii. La ce îmi sunt de trebuință prietenii, când dincolo de trădare nu mai este loc decât de dezamăgire!? Câtă sminteală poate încape în mine, astfel încât să pot ignora disprețul ce-l port deasupra vieții!? Când nu mai aștepți nimic de la semeni, când neîncrederea stă așezată cuminte în spatele comunicării, îmi este imperios a renunța la vise, la acele aspirații pe care le găsesc numai în legăturile afective dintre mine și semeni. La ce bun toate astea!? Atunci când trădării îi urmează amestecul dezamăgirii, repulsiei rațiunii dinaintea iubirii, un concept divin care-ți macină afectul, simți cum tentațiile vieții îți otrăvesc încet, dar sigur, rațiunea de a fi. Singurul antidot este izolarea, abandonarea în singurătate, ferită lumii. Este uluitoare acea senzație a unei libertăți iluzorii, în care ai loc în tine pentru toate singurătățile semenilor. Ascuns umanității, ea nu va afla niciodată cum ai primit-o în tine cu toate suferințele ei. Cui ar folosi să știe? Nimeni nu va fi vreodată capabil în a-și abandona suferințele în alții; ar fi identic cu abdicarea dinaintea morții. Nu dețin nici un cunoscut care să nu accepte terapia suferinței în grup. Teama de luciditate, tentația rațiunilor care ne devastează afectul ne aduc suferințele împreună. Nu știu pe nimeni care să fi supraviețuit vreunei comuniuni a suferințelor, iluziei că îngemănându-și dramele le va fi mai bine. Toate astea însumate mă petrec odată cu fiorul plăcut al căderii defintive în mine. Aici lumina are culoarea asfințitului, tăcerile întăresc convingerile căpătate prin metamorfoza decepților și Dumnezeu își află sfârșitul. Simți cum mergi până la capătul vieții, fără lamentări, neobsedat de frica dinaintea renunțării. Acest drum o să-l parcurg, întrebându-mă la fiecare pas, cum de mă pot suporta iertându-mi la nesfârșit semenii. Păcat că nu-mi reușește a obosi definitiv, conștientizându-mi ciclic, drama de a fi.
Sibiu martie, 2009
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate