Imi aduc aminte
cum incercam in van
sa mint soarele ca inca nu e dimineata,
cum priveam stinghera
cerul din tavan
si stiam ca timpul, far-a trece, ne ingheata...
Imi placea
sa-ti magai pleoapele incet,
vibra sufletul tau cand te-atingeam,
imi doream atunci sa-ti intru-n piept,
sa-ti ajut inima sa bata cand se oprea...
Ma-ntrebam adesea...
Oare stii ce simt?
Si mai des ma-ntreb ce simti...
De-as putea s-alung tristetea
Ce m-apasa-ntre peretii acestia stramti...

Ne plimbam de mana
in amiezi tarzii,
si nu vorbeam de noi...numai de altii
si de cladirile la fel, caramizii...
Iar despre noi vorbea vantul...si altii...
Si-mi parea absurd
sa-ti spun ca te iubesc,
daca toata fiinta mea tipa ca te ador!
Mi-erau gandurile insirate langa tine
si nefiresc...nu le-auzeai...

Ce-am facut cu timpul nostru?
Spune-mi!
L-as fi inchis in mine!
L-as fi ascuns!
Am pierdut chiar si iluziile...
Traiesc far-a trai,
pustie si iubind o lume criptica,
o viata imaginara in care
tu nu treci mijind pe langa mine,
fara sa te doara...