trec pe lângă ochii tăi închiși
disperarea mea poeziile atârnându-se de o posibilă ghilotină fereastra cea deschisă tot timpul privind la oraș peste un zid roșu
cactușii otrăviți cu frig și neștiința mea de a-ți lăsa obrazul să-mi adoarmă pe respirație
(era miere închisă parul ei și era lapte mătăsos obrazul atât de bun de mângâiat și era un tărâm de chemări
cumva strâns într-o încruntare albastră cu care-și drapa depărtarea)
își ferea privirea de a mea atât de supărător de fixă
poezia mișcând între revoltătoarea ei tinerețe și plăcerea de-a mă uita
disperarea bătrânului de lângă mine ce perorează despre cât de periculoasă poate fi vârsta aceasta și eu îl aprob neștiind că tu vei pleca
să găsești o cafenea așa cum îți place. cu fum de țigară, poezie, cafea, loc comun reproșabil
pe ploaie, atâta ploaie încât sa fim dizolvați unul în celălalt lăsând dâre în
întunecatul acvariu
de mult ai plecat iubito și în gara de nord nu aici era cafeneaua
ososul țipăt de pasăre în bluza neagră, pantaloni negri și lanț negru de aur
unghiile mângâindu-se din departele unei femei
recitare cuvânt cu cuvânt
neesențial ce cuvinte vin aici unde se aplaudă doar
dar știi că e doar o cafenea
nu știu cât de departe suntem de utopiile sângeroase ale ziarelor
ea se apleacă, cearcăne, legătura de cap albă, zâmbet rujat, și uite s-au așezat la masa de lângă noi
un așternut mai alb decât pielea lor umedă de dorință, ea ca un fel de mamă înconjurându-l cu carnea ei, el râzând desfăcându-și fața în sunete de animal alintat

să-ți porți vremurile în rucsac mereu bântuind după o alexandrie ptolemeică

biblioteca
poezie din poezie într-o cameră cu podele de lemn