Nu ti s-a parut niciodata ca te transformi in ceea ce urasti cel mai mult, in ceea ce detesti cel mai mult, in ceea ce ai fi putut sa juri ca nu te vei transforma niciodata?

Intotdeauna am crezut ca am un spirit nobil, ca lumea e rea, ca nu ma intelege, ca e dezgustatoare, ca oamenii n-au nici un scrupul si ca faptul ca eu se-ntampla sa fac parte din ea, nu e altceva decat una din acele combinatii nefericite din infinitatea de posibilitati universale.

Norica si cu mine n-aveam nimic in comun decat ca avea aceeasi varsta cu mine, ca era la un alt liceu, unul mai slab decat al meu, si ca era sora iubitului meu si iubita prietenului sau cel mai bun...

Totul a fost ok pana cand relatia noastra a devenit oficiala, si pana cand am inceput sa povestim. Mi se parea simpatica si chiar aveam senzatia ca am putea fi prietene, asa ca incurand am inceput sa povestim, sa glumim, sa facem lucruri impreuna. Chiar credeam ca e grozava.

Parintii ei pareau si ei de treaba, si aveam senzatia ca totul e in regula... Totul pana cand au inceput sa devina reci cu mine, sa ma ironizeze si sa ma ia de sus.

Prietenii mei se uitau ciudat la mine, Vlad imi punea tot felul de intrebari ciudate, nu ma mai invita nimeni la iesirile in oras...

Norica era o dulceata. Am afltat-o incet. Alor ei le spunea ca sunt proasta, ca il insel pe Vlad, ca o barfesc, ca o tratez urat...
Prietenilor nostri le spunea ca ii barfesc, ca nu poate concepe relatia mea cu ei.

Norica mi-a distrus, pe scurt, reputatia. Ma urau si oameni pe care nu ii cunoscusem nicodata. Am aflat-o de la ei..

De ce n-am vorbit cu ea? De ce n-am facut razboi?

Simplu. Pentru ca trecusera 2 ani de relatie, si ma gandeam ca Vlad e omul alaturi de care mi-as putea petrece toata viata impreuna.

Voiam sa iasa totul bine, voiam sa-i fac pe a lui sa inteleaga. Ei nucredeau nimic din ce le spuneam. Fata lor avea prioritate. Eu eram mincinoasa, eu eram nesimtita. Cum indraznesc sa incer sa-i intorc impotriva propriului lor copil?

Colaps.

Vlad n-a avut niciodata o relatie stransa alaturi de ei, si nici cu ea si n-am putut sa-mi explic care era problema Noricai. In plus, ea nu recunostea nimic.

Intr-o zi am pus lucrurile in balanta si am vazut de ce:

eu am terminat liceul cu 10- ea a terminat liceul cu 8
eu aveam tenul curat - ea avea cosuri
eu aveam 50 de kilograme - ea avea 56
eu aveam bani de buzunar - ea nu avea decat alocatia
eu aveam un iubit simpatic - ea avea un prieten badaran

Prostii, nu?

Comparatii puerile?

Nimic nu e pueril in asta! Si nu, nu e telenovelistic!

Chiar ma detesta pentru ca tot ce putea ea sa faca, tot ce avea ea, era intotdeauna cu un pas in urma fata de ceea ce aveam eu.

M-am simtit superioara o vreme, m-am distantat, mi-am spus ca n-o sa fiu niciodata ca ea, ca nu merita nici macar sa stam de vorba.


Timpul a trecut si eu m-am ingrasat, am dat la o facultate la care sunt mediocra, nimic din ce-mi propun nu iese, viata mea sexuala s-a evaporat, nu am bani de nimic, nici de iesiri in oras, (ca am de platit examene) si asa s-a dus naibii si viata mea sociala. Mai pui ca nu ma pot angaja, pentru ca ma stradui din rasputeri sa invat pentru scoala, ca au trecut deja e ani, si-ar fi stupid din partea mea sa o abandonez acum.

Ea straluceste la facultate, a slabit enorm, e extraordinar de populara, parintii ei imi vorbesc incontinuu despre ea si cat poate fi de inteligenta, in fiecare weekend e la munte.

Cand se inatlneste cu mine.. rar, ca ma vede pe la Vlad, ma ironizeaza sau rade de mine, si totul pe sub mustati. Toata lumea stie ca nu ne suportam si tot ea e preferata tuturor. Continua sa ma barfeasca...

Ma simt ca si ultimul om.

Ma simt de parca m-as lupta cu morile de vant.

Am inceput sa le spun tuturor ca e rea, ca e o mincinoasa, ca e obsedata de mine. Degeaba incerc sa ma apar! Incerc sa fac lucruri noi si nu-mi ies, incerc sa slabesc si nu pot sa ma abtin sa nu mananc incontinuu. Oamenii de la facultate nu ma plac. Nu mai am prieteni, nu ma mai vrea nimeni.

Gata! A castigat!
A castigat!

Nu mai vreau!

De ce nu pot sa imi revin?