știi, ai plecat, de fapt mă îndoiesc de o posibilă venire a ta, doar eu vin, eu sunt cel care bântui lumile acestea de ani și ani
fotografii de demult dând la o parte pereții undeva în spatele nașterii tale
creionul care mă macină în cuvinte
și tu ce te zbați între a nu fi
și eu care eu?
închipuirea, visul, cerșeala viscerală
eu cu vorbele mele ca o aureolă străbătând atâta amar de oraș, atâta ploaie punându-te în fața mea ca pe marea aceasta nelimpezită și strig la infernalul balans să înceteze
oprește-te... și mă frâng
via dolorosa se pietruiește oriunde
poezia tabelului de pe capacul de coca-cola
câte grăsimi, câți oameni au fost multumiți, câte substanțe conține și roșul emailat întinzându-se peste reclamele imense de pe autostrăzi
intru de fapt oriunde sunt vitralii sub care mă ascund de ce-ar putea să mai fie, să nu mai născocesc cădere din cădere
gustul prăfuit al crucii prea grăbit făcute ca un salut indiferent, ca să am aerul că intru din întâmplare pentru că e soare și univers deasupra noastră
les bourgeois sont comme les cochons, quelle style, monsieur commissaire
uimire care să liniștească (mă surprind în plină dorință, carnea luând forma ta de căldură, minunat e versul tău "rotund și tare pentru degete", invidie, monstroasă gelozie și bucurie că ai scris)
desigur găsim inventăm, aducem din condei, de parcă cineva ar sta să întrebe de unde, încrâncenarea cu care ne poleim neundele
doar nu poți să știi cum va arăta Cel care vine și poate fi de oriunde, cu cât mai departe cu atât mai posibil să Fie (să scriu el cu majusculă, sa-l scriu?)
încet încet dau jos de pe mine hainele cu care m-ai dăruit și le asez în coșul cu rufe atinse de alții
dacă vreodată are să-mi fie o casă
călcătura mea zguduind
nicicând liniștea, prea mult stimata, dorita, prețioasa, cerșita, invocata, ruinătoarea în fond și la urma urmei, desigur că este părerea mea despre cum ne apropiem unul de altul
coapsele tale strângând, tălpile răcoroase
mângâindu-mi obrajii