* Te-ai oprit din goana de peste zi. La televizor, aceeași politicieni derizorii vorbesc despre subiecte importante ale vieții tale. Poate că ești foarte interesat, e ceva care te atinge și pe tine dar i-ai mai văzut, i-ai mai ascultat, te-au mai indignat, te-au mai plictisit. Răspunsurile joacă baba-oarba cu întrebările, oamenii discută enorm despre subiecte pe care le cunosc infim. E încă o seară pe care n-ai mai dori s-o pierzi încasând serii lungi de explicații încâlcite, bune de nimic.
Din camera alăturată, peste glasurile ministeriale se așează silabisirea cristalină a vocii de copil. Pipăie grijuliu fiecare cuvânt, înaintând împleticit prin propoziții. Glasul voluntar și ritmat îți fură toată atenția. Oprești televizorul, stingi luminile, lași sunetul fraged să hoinărească în voie prin tine. Din întunericul tihnit, simți nevoia să tulburi încordarea îmbujorării florale a micului obraz, cu atingerea buzelor tale.

** De câte ori îl pui, te simți cu adevărat bine pentru că te-ai îmbrăcat din nou cu el, cu tricoul tău preferat. Are culoarea care-ți place cel mai mult, care te prinde cel mai bine. Croiala e fără cusur, vine pe tine minunat, e cât se poate comod iar materialul e rezistent, nu și-a pierdut forma, în ciuda celor zece kilograme pe care le-ai luat de când l-ai cumpărat.
Unde mai pui că ți-a purtat și noroc, ați petrecut împreună o mulțime de întâmplări memorabile, ați călătorit. Ești legat de el printr-o ciudățenie care-l face și mai prețios. Chiar sigla frmei producătoare te-a inspirat să găsești numele potrivit pentru puiul tău, se cheamă că e nașul copilului, așa ceva nu se poate uita.
E drept că au trecut ceva ani de când îl ai, nu mai e la modă. Arată cam spălacit și a început să se deșire. Ce te deranjează cel mai mult e că toți ai casei strâmbă din nas când te văd îmbrăcat cu el. Se uită la tine ca la Yeti. Spun că e lălâu, că arăți ca și cum l-ai fi primit de pomană și că nu te-ai potrivit la măsuri cu răposatu’. Asta-i bună! Se cred grozavi în hainele lor la modă. Te revoltă pentru că ție îti place totul la el, să-l privești, să-l atingi, să-l porți la nesfârșit.

*** Bărbat fiind, norocos fiind, te-ai ales cu un instrument casnic care stărnește admirație, impune respect. Nimic nu poate rezista întâlnirii cu voința, priceperea și eficiența acestei roboate pe care o descoperi zilnic în camera ta. Excelează în toate cele în care tu ești insignifiant sau lipsești de-a dreptul. Știe tot ce e de știut, face tot ce e de făcut și uneori chiar mai mult decât atât. E redutabilă, te salvează in fiecare zi de la toate naufragiile posibile, cu firescul trecerii pieptenului prin păr.
E minunat să ai asemenea mecanism prin preajmă dar puțin enervant pentru că prea îi reușesc toate, prea nu greșește niciodată, prea nu se împiedică, prea nu se bâlbâie. Nici n-o mai bagi în seamă, aproape că n-o vezi, un simț special te ajută să știi că e acolo, zumzăind ca o albină în papuci.
Din când în când, trebuie să-și reîncarce bateriile. Atunci o poți vedea în altfel de atitudini, citind o revistă, făcând o glumă, zâmbind sau râzând de-a binelea. Te dezmeticești, bagi de seamă că roboata cu design impenetrabil, colega ta de cameră e o femeie, nu una oarecare, e soția ta. Chipul ei, vechi și nou în aceeași măsură, împletește satisfacții din trecut cu surpriza momentului. Involuntar, privirea-ți pornește în căutarea locurilor cunoscute. Reinventezi binevoitor și cald uimit arcadele sprâncenelor, onduleul bărbiei, alunecarea liniilor gâtului. Îți aduci aminte dintr-o dată că trezirea aparte cuprinsă în tabloul trăsăturilor e doar o poartă către un acasă spre care ai uitat drumul.