Imaginează-ți cum ar fi să privești timpul ăsta liniar, să raportezi la linia asta numită timp toate gândurile tale și trăirile tale neliniare.
Stând cu ochii pe imaginile amintirilor mele, sărutul tău se suprapune cu clipa asta în care sunt singur și stau în acelaș loc. Atunci erai cu mine și buzele tale erau moi și dulci și umede..., în același loc... și timpul era cu alt nume. În mine timpul ăsta nu există, acum sunt cu tine cea din trecut, când te sărutam pe buzele tale moi și dulci și umede. Timpul îmi pune un punct prin realitate și îmi spune că locul unde mă aflu, prezentul de acum, e altul și că mintea mea trebuie să treacă și ea în timpul prezent...dar nu se întâmplă așa... Trec în prezent pentru o secundă pentru a suprapune gândul cu viitorul... Acolo e mintea și gândul imaginar, cea mai perfectă imagine pe care o pot creea despre noi, o trăiesc. Știu că tu, dacă ai fi acolo, Perfectul pe care mi l-aș imagina, tu l-ai depăși, tu l-ai face mai Perfect și atunci nu va mai fi Perfect...va fi doar ceva pe care mi l-am imaginat. Tu mă faci să cred că imaginația mea despre acest Perfect tangibil este o inutilitate și că am nevoie de tine pentru a îmi arăta ce este dincolo de Perfect. Tu ești dincolo de Perfect prin sărutul tău atemporal, prin puterile tale imaginare și prin iubirea ta, dincolo de Perfect.
Stând cu ochii spre poza timpului, în mine sunt cu tine și te țin strânsă cu buzele mele, de buzele tale. În mine te simt cu ochii închiși în sărut oftat și îmbrățișare divină...