Aș vrea să-mi spăl păcatele în lacrimile unui copil pe care să-l îmbrățișez șI să-l duc spre soarele care să topească plumbul ce pecetluiește inimile oamenilor ce ne trag cu disperare înapoi întinzând brațele precum niște crengi cu noduri negre dar din care, la atingerea stropilor de ploaie stelară, se nasc muguri verzi cu gene lungi din frunzele dragostei ce umbresc pământul mângâiat de tălpile noastre ce aleargă neîncetat spre fericirea pe care-o căutăm legați la ochi cu ceață în clepsidra cu nisip fin din marea iubire a zeilor ce înoată cu delfinul în brațe fredonând vulcanica spargere a valurilor verzi care inundă livada de vișini a amintirilor din prispa veșniciei sărutului de catifea albastră…