poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-01 | |
De fiecare dată, ca o pedeapsă a fost dorința ta de iubire.
În chip nefiresc, ți-ai imaginat iubirea starea de echilibru, încredere între parteneri, și, în nebunia ta albastră, ai dat formă acestei stări. Ce formă ? Greu de definit ! Ai așezat partenerii față în față, și, indiferent de distanța care-i separă, timpul, măsurat în metri, l-ai numit iubire. Când echilibrul, încrederea, au fost deformate, iubirea s-a deformat și ea. Numai un gând imaculat, imuabil, confundat cu starea de fericire, poate auzi geamătul iubirii, atunci când ceva anume i-a știrbit, implacabil, marginile. Plăcut, neplăcut... geme și ea. Ai învățat din Biblie să iubești, dacă dorești ceva... să-i ceri bunului Dumnezeu, sperând că El, Atotputernic, îți va asculta ruga și o va-mplini, precum Tatăl împlinește ruga copilului Său. Unde ai greșit și cât, cerându-I să iubești aproapele trimis de El, perechea ta pământeană, în care să crezi, în contopirea voastră găsindu-ți pacea, liniștea, împăcarea ? Trăirea ta, dorința ta de iubire, a fost ca un păcat pentru care, mereu, ai fost aspru, mult prea aspru pedepsită. Pedepsită de cei cărora le-ai mângâiat sufletul, fericită că ai cui te dărui, în lumea mirobolantă a speranțelor. Atribuiai chipurilor însuflețite acea frumusețe de care aveai nevoie pentru a putea iubi, tremurând la gândul că fără dragostea ta, aproapele nu poate respira. Într-atât ai idealizat iubirea, dăruind, crezând într-un anume echilibru dat numai de forma iubirii concepute de tine. În realitate, merita sau nu, fericirea ta era deplină pentru că sufletul tău, așa împlinit, alerga până la epuizare. Când auzeai geamătul iubirii lovite, asemănător hohotului ceresc venit din spatele infinitului, acolo unde Judecătorul mai adăuga o linie în dreptul pedepselor, atenționându-te : - Vezi cui ai dat tu iubirea ?!...înțelegeai ce te durea cel mai mult. Nu dezamăgirea provocată de alegerea greșită cât faptul că iubirea rămânea strivită, neînțeleasă, în frumusețea, puritatea ei. Prea târziu ai realizat prețul existenței tale, a iubirii cerute pedepsită ca păcat. Acum, sufletul tău e o pasăre albă. Zboară pe deasupra lumii, departe de noi. Abia acum poți vedea, în această lume, totul e mic dar albastru... curcubeul îți mângâie aripa, zborul atins de ploaia de lacrimi. Și tu zâmbești lumii care trece, visătoare, din înaltul ceresc, învăluită de lumina rece. " Speranța te-a împins prea jos și te-ai împiedicat de un fir de iarbă. Un iz ciudat de chiparos a omorât pasărea albă. " Odihnește-te în pace, Diana ! Adevărul tău, nemărturisit la timp, va triumfa.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate