Sunt clipe în care disperarea ta atinge culmile, când lacrimile nu-ți sunt primite și urletele ți se înneacă în gâtlej, când mâinile pe care le întinzi se încurcă printre umbre.
Sunt momente când te lovești de pragul nebuniei dar mintea ta ricoșează încăpățânată spre normal întorcându-se mereu și mereu la mizeria stării de om.
Sunt ore când gândul inutilității sinuciderii te torturează, mădular cu mădular, ideile îți refuză maternitatea iar simțurile îți atârnă ca aripi împușcate.
Sunt zile când ruga nu ți-e îngăduită și până la îngenunchere ți se face frig, zile cu soare ce linge trupurile tuturor nenorociților sorții.
Sunt vieți în care ești spânzurat cu dragoste de trupurile moarte ale celorlalți, vieți în care aștepți legănându-te pe linia orizontului, aștepți păsările...