Singurătatea grădinilor lui Akademos


de Mihai Antonescu
cronică literară la cartea "Vis visus“
în revista „Climate literare“,
octombrie-noiembrie 2008

Mai rar am prilejul să mă întâlnesc
la jumătatea drumului dintre veleitățile
de cronicar și plăcerea intimă de a
regăsi în paginile altcuiva, tușe ase-
meni lungimii mele de undă sufletești, -
căci, poezia, nu-i așa, are și un rol vin-
decător cum se cade împletit pe trupul
iluziei- cum se întâmplă în cazul de față
cu volumul poetului craiovean Dan
Ionescu, apărut în condiții grafice ex-
cepționale la Editura Scrisul Româ-
nesc, în anul2008. Excursul poetic din
volumul mai tânărului confrate, este
neândoios o invitație la filosofie pe
tema dualității ființei surprinse în
ipostaze dintre cele mai faste spiritului
creator, palpând aura unui îndepărtat,
misterios ev antic, judicios traversând
epoca luminilor și ajuns până în zilele
noastre sub forma unor texte incon-
testabil valoroase, învelite într-un vag
parfum de fină metaforă. Raportarea la
ilustre figuri din istoria inteligenței cla-
sice universale, constitue pentru autor
un bun pretext de meditație și con-
structivă reflexie, fiindcă acolo unde
convenția dintre cultură și talentul nativ
rotunjesc un pact favorabil pentru citi-
tor, ( în speță , unul cu pretenții excesiv
emancipate) Dan Ionescu reușește
adevărate exerciții de virtuozitate stilis-
tică, pentru care orice buncunoscător în
materie se poate declara pe depli
mulțumit. Preventiv, cum nu mi se prea
întâmplă cu alte cărți ajunse la mine din
dorința unor autori curioși să afle cu
câtă grație bate câmpii un amărât de
cronicar, am citit de două ori prefața
criticului Dan Cristea la volumul în dis-
cuție,uimindu-mă
că
dumnealui
ocolește orice angajament „ pe temă”
mulțumindu-se cu câteva reflecții dar și
expediind restul în sarcina potențialilor
comentatori mai mult sau mai puțin de
meserie. Incitant, am purces la lectura
propriu- zisă și revelație!?
Despre cartea lui Dan Ionescu este
cu neputință aproape să te pronunți ex-
peditiv, ( cu excepția prefaței aici , căci,
atât forma cât și conținutul poemelor,
ca să nu mai vorbim de mesajul tran-
scendent al ideilor în timp, fac neân-
doios obiectul unor studii de caz pe
măsura criticii aplicate, exclusiv. Ori,
cum bine zice Dan Cristea... Personal,
după legi și reguli ce nu au nimic
aproape de a face cu spiritul academic
, am căutat să ajung la autor cum am
crezut eu mai bine de cuviință, aflându-
l izolat cumva, și însingurat foarte într-
o existență trufaș-cărturărească,
riscând să piardă mult prea devreme
legătura dintre surâs și lacrimă, de
dragul inegalabilei ce-i drept, marmure
de Carara. Dar, cine sunt eu să-mi
îngădui a certa, fie și numai pri-
etenește, un asemenea poet cum este
Dan Ionescu? Poate, Marea eternă să
ne adune umbrele într-o zi , când sper
să ne aflăm încă la țărmul dintre „ aici”
și pulberea stelară, noi și iluzia... Altfel,
cartea mi-a plăcut enorm. De ce? Pen-
tru că a fost scrisă de un poet „ singur
printre ai lui” și poate stârni polemici
demne de un mare creator. Ave!
P. S: m-am ferit ca de foc să nu dau
citate, să scot din context un poem sau
altul, acceptând „ jocul” extrem de se-
rios al autorului, tocmai spre a nu
aduce vreun prejudiciu întregului de
dragul părții.


Dan Ionescu
VIS VISUS sau Forța Visului
Editura Scrisul Românesc, 2008