Acum o săptămînă am primit un spam de pe mail. Din categoria aceea: femeie pakistaneză caută translator ca să își investească averea uriașă în România sau femeia din SUA care caută parteneri de distracție pe net. Pare atît de incredibil ca într-o primă etapa sunt tentat să cred.
Etapa asta de auto-iluzionare nu durează mult dar atunci mi s-a întîmplat chiar pe drumul spre casă. Citisem o invitație de la o americancă și nu observasem că te trimitea la o camera web. Nu eram foarte atent nici cînd am traversat ca de obicei cu 100 de m înainte de trecere. Mașinile asteptau pietonii să treacă așa că nu-mi făceam probleme pentru că eram pe sens unic. La un moment dat am simțit spatele unei mașini în picior. Pînă să mă dezmeticesc roata din spate trecea peste mine dar nu era decît laba piciorului acolo. Cineva a strigat să oprească și am văzut jeepul și șoferul său. Eram zdruncinat bine și nu puteam să merg. Am refuzat să merg la spital, am rămas acolo.
După o vreme am zis mersi că am scăpat doar cu atît și am plecat șotînc șotînc. Pe moment puteam să merg dar noaptea mi s-a umflat glezna și a trebuit să stau acasă cu piciorul sus pe un scaun. Ca să am ce face am verificat mailul și am căutat tratamente pe net.
Între timp s-a făcut seară, o seară plictisitoare și oarecare. Defilam pe net, pupila mea își continua jocul de atracție respingere pînă am ajuns pe un sit de matrimoniale. Trebuia să ajung acolo doar nu era să mor nenuntit ? Am început să mă fac confortabil printre nume și poze, ceilalți par să se înțeleagă așa bine, o conivență perfectă. Am încercat să mimez ce făceau pentru că trebuia să mă integrez. Unele fragmente de conversație îmi reveneau în minte:

- Nu vrei să ai și tu o prietenă ?
- Vreau doar să fac sex ca toată lumea.
...
- Nu există virgini. Există ulei virgin și tipi care o freacă la rece.
...
- Ceilalți au și prietene. Tu ești un masturbator solitar.
...
- Dacă nu vrei să folosești ciucurelul să știi că se atrofiază și cade.
...
- Nu credeam că poți să rămîi virgin pînă la vîrsta asta. Nu prea ai
cum, îți vine să înnebunești.

Ce mai era de spus ? Eram aruncat în brațele sexului dar nu eram pregătit. Evitasem cu obstinație subiectul nu din lipsă de curiozitate ci pentru că nu voiam să cresc, să depind de cineva. Eram mult în urmă cu posesia mingii chiar dacă știam teoria jocului. Știam că posesia mea se oprea în interior - al casei și al meu. Așa că am încercat să îmi imaginez despre ce e vorba cînd aveam vreo 16 ani:

"Mîna lui cobora între coaste și șold, vedea un instrument neacordat acolo și se străduia să îl regleze. O chemă pe nume și ceru să-i fie îndeplinite ultimele dorințe. Apoi se așeză deasupra ei încercînd netezimea cuvintelor pe trupul ei descoperit.
Cerul opal, cerul opac așternea în calea lor aglutinari de substanțe diverse, plete și unghii trecute de testul Sanepid-ului.
Se deschideau unul față de celălalt doi necunoscuți bîjbîind, doi pereți umbrindu-se reciproc, se chemau pe numele uitate demult și aduceau cu ei amintiri din alte vremuri prinse în unghii, în salivă, în ochi.
Totul era gata pentru debarcare și ei nu așteptau decît un semn."

Toată lumea avusese o relație pînă la vîrsta mea dar eu refuzam. Iar acum fără experiența necesară sunt cam pe dinafară. Sigur că dacă sexul mă aruncă cu forța acolo, în afară, voi trebui vrînd-nevrînd să fac față. Dar asta nu se întîmplă. Sexul contemporan îmi pare ca un balon roz de săpun, atît de usor accesibil și la fel de usor de spart. E ca un joc de oglinzi - între ele nu se află nimic - doar lumina care circulă nesățioasă de la o imagine la alta.

După ce am reușit să mă caracterizez și să compun niște mesaje pentru fetele de pe site (între 15 și 101 ani) am așteptat. Am uitat să spun că am făcut și poze, am revenit la narcisimul acela. Tot nimic. Nici nu aveam prea mare entuziasm dar îmi făceam totuși speranțe.
Vrînd, nevrînd mergem pe un drum cu sex unic. Cel mai simplu este să ignori acest drum pavat cu intenții criminale și să îi oferi din cînd în cînd ceva de mîncare. Uneori acest drumul este barat și îți rămîn doar fantasmele la dispoziție - ca în textul de mai sus . Alteori te poți folosi de supape confecționate de alții - ca în tabloul următor.
Sunt la muncă înconjurat de fete și de mirosul acela de sex. Îmi place să țin pe masă o carte violentă. Îl prefer pe Sade pentru că mă ajută să trec dincolo de dantele, de drăgălășenii. În mod simultan înalț și sparg zidul care mă separă de aceste fete. Fantezia aceea penetrantă mă face sălbatic, mă pune în locul geometric de unde trebuie abordat sexul. El a fost mereu acolo, pe lîngă găurile și inscripțiile din toaletele publice.

Dar odată ce revin acasă mă deprim. Tot nimic, niciun răspuns. În schimb încep să mă preocupe reclamele pentru mărirea penisului. Tot revenind pe sit ele mi s-au fixat în minte și mi-au oferit un vinovat de serviciu - sexul. Nu sexul în genere ci sexul meu în particular. Am încercat cîteva din metodele disponibile și am ajuns la ceea ce se întîmplă de obicei - desensibilizarea nervilor. Nu îți dai seama ce ai pînă nu l-ai pierdut. Nu am o viață ordonată, bani, cariera sau optimism dar cel puțin instalația funcționa. Acum m-a lăsat în drum.
Tocmai atunci am primit un răspuns de la o tipă.
- Ce te caci atîta pe tine ? Parcă nu ai avea nimic în pantaloni. Ce vrei să faci cu pozele mele, să te masturbezi pe ele ?
Cam asta a fost tot. Primul mesaj pe care îl așteptasem de atîta timp mă lovise unde mă durea.

Ca să mă conving că mai funcționez am lustruit butoanele de la siturile adulte. Asta ținea loc de mîncare și de distracție, mă ținea ocupat cu toate planurile în suspensie, cu bagajele nefăcute dar gata să plec încotro bate vîntul. Sigur că în adolescență fusese ceva mai grav. Nu știu cum terminasem liceul prins în această nebunie, rostogolindu-mă pe înfundate, lovindu-mă de pereți, alergînd fără suflare prin casă doar-doar o să mă liniștesc.
Chiar și acum sexul este în mine ca un ac rece care-mi străpunge creierii, o chemare imperioasă, o ridicare a apelor pe care nu le pot opri. Mînjesc pereții peșterii mele ca un animal încătușat printre strigăte și spasme necontrolate. Privirile sunt cuprinse de delir, brațele dau drumul unor fragmente de realitate pentru a se zvîrcoli prin praf, prin întuneric. Vorbesc despre cautarea disperata a unei ieșiri. Viziunea excesului la Bataille sau la Sade putea să mă liniștească întrucîtva dar cu ce preț ?
Femeile îmi păreau niște animale mai ciudate ca niciodată de cînd mă lămurisem cum funcționează. Dar cruzimea nu este modul cel mai indicat să te apropii de sex. Poate să pară o cale de ieșire în anumite situații dar pe termen lung devine o groapă pe care ți-ai săpat-o singur. Ajungi un simplu privitor - mecanofil și stingher - contemplator al gheții care se decalotează și ne cufundă pe toți într-o moarte calduță și sălcie.

Acum traversez niște momente de grație sau cel puțin așa sper (să le traversez). Nu sunt dincolo de bine și rău doar o leacă mai dincolo de sex decît de obicei. Termenul științific este disfuncție erectila, este rară la vărsta mea dar partea amuzanta este că acum mă uit mai cu atenție la femei. Mi se întîmplă uneori să mă trezesc cu o erecție de nu pot să mă mișc chiar dacă în majoritatea timpului nu simt nimic.

Erecția cu pricina s-a produs cînd am văzut o formă în blugi, stătea pe jumătate cu spatele iar lumina îi cădea pe fund ca mierea. Știu, nu e "o bucată de carne", de asta m-am și oprit să o văd.
Să zic că era generos ar fi prea puțin. În lumina aceea era un fund în deplinătatea facultăților și acestea erau somptuoase. Atunci forma s-a miscat din lumină dar nu puteam să-mi desprind ochii de pe mișcare feselor. De unde venea ea ? Fața era ca o lună plină iar obrajii reflectau destul de fidel ceilalți obraji pe care-i admirasem mai devreme. Mai văzusem dăruirea asta la o femeie care ștergea geamurile. Mișcările veneau dinspre pubis ca un fel de abandon mut, fără cuvinte.
Femeile secretă fascinația asta luxuriantă cum ar secreta apă iar chinul unui barbat lipsit de fantezie poate începe. Atunci aceasta viziune tactila poate fi de folos, ea apare ca o epifanie. Atunci survin șoaptele șifonate într-o atingere blîndă, cuvintele mototolite și aruncate pe lîngă coșuri. Este preferabil așa.
Cum, cînd imaginea este atît de dulce că îți gîdilă retina, a privi gîndești că poți ca întreg torentul de gînduri să se-mpiedice de-un ciot (oricît de bine vascularizat)? Senzualitatea reprezintă balansul, puțin sinucigaș, între momentele de bună și proastă creștere ale dorinței, este ca marea din spatele valurilor.

Azi în metrou a urcat o blondă care se situa bine în spațiu, curbele sale relativizau totul mai ceva decît continuumul spațiu-timp. S-a urcat și s-a rezemat de o bară, și-a deschis ziarul, din timp în timp ridica fruntea și arunca o privire în dreapta sau în stînga. Eu mă uitam în pămînt, aproape că îmi făcea plăcere să o ignor. Există cîteva avantaje în faptul de a te simți gol și fără speranță - nu te costa nimic să respingi ce nu poți avea. Există și reversul medaliei, clipe cînd eu privesc fără speranță o astfel de frumustețe. Dacă mă gîndesc că e dincolo de posibilitățile mele cel puțin nu-mi fac iluzii, revin la o depresie confortabilă. Privesc în jos și particip la acest joc fără să am nicio carte dar mă prefac că joc și eu același joc ca și restul.
Majoritatea timpului mă simt obligat, da, o-bli-gat să refuz aceste prezențe care îmi iau ochii. Atunci, exact în acest loc, intervine depresia. Dorința se pitulează pe undeva pe la coada ochiului fără să o pot respinge întrutotul. Sunt bîntuit de prezențe feminine. Dacă ar fi să investighez și mai tare aș spune că e o dorință de creștere luxuriantă această dorință în care poți să te pierzi cu totul și nici nu ai altceva mai bun de făcut.
Ar trebui să recunosc pînă la urmă un lucru - motivul pentru care am evitat fete sau femei era că mă simțeam murdar, slab sau pur și simplu ciudat. Dar oricît m-aș simți de vinovat de incursiunile mele senzuale descopăr o mulțime de scorburi unde mă pot ascunde. Sensibilitatea asta este plăcută ca un adevăr în colțuri, ca o șa folosită ca să adapi calul.
E ca și cum aș locui pe un vîrf de munte inaccesibil - oamenii vin rar aici, le e frică de lupi.
Acum, dacă ar fi să-mi imaginez ceva, ar fi cam așa.
În spatele pleoapelor violete stau întins pe iarbă și dumic cerul, am primăvara în buzunar. Mă ridic și încep să alerg pe o șină în apropiere. O fată vine și îmi pierd echilibrul dar nu mă întorc înapoi, îndes inima înapoi în buzunarul ei. Îmi imaginez un fluture pe umărul ei gol, capul meu înclinat ca o balanță peste gîtul acela. Îmi scot pantofii și alerg prin iarbă desculț dar ea a plecat.
Mi-ar place să alerg după ea. Rochia albă se umflă de vînt. Eu o prind după umeri dar nu o opresc. Se duce mai departe spre rîu. Ne întindem acolo pe mal, hainele se subțiază ca niște frunze veștede. Mă arunc în apă și ea vine după mine. Apa e răcoroasă și atunci cînd ieșim trebuie să o strîng în brațe atît e de înfrigurată. Mai departe nu știu ce se întîmplă, este ca drumul printr-o pădure bătrînă. Cine știe unde merge ?