Nu mereu stau cuvintele să-mi sară
să se adune din tăcere
să descrie
toamnă, iarmă, primăvară
în accent de nebunie.

Stau și atât
par obosite
de uzura altui sens
și în liniștea opacă
umbra dorului dispare
din culoare și din vers.

Fără flori și fără muze
fără drum și fără timp
liniștea s-a spart în scuze
piatra s-a făcut nisip.

Eu și tu
ca două lumi
împreună despărțite
ca o casă de nebuni
și cuvinte nerostite...