Expresiile afectului meu au rădăcini maligne. Se zvârcolesc tot mai adânc în mine, iar rădăcinile sunt cristalizate pe fiecare fereastră prin care sufletul meu comunică cu lumea. Tumoarea afectului am numit-o "atolul suferințelor". Am parte de un atol amorf care-mi ascunde lumina, care îmi refuză aventura numită viață. De trebuință mi-ar fi soarele, pământul și dincolo de atol un suflet care mai are răbdare cu mine. Și dacă în loc de suflet am parte de un trup de femeie aievea, voi duce cu mine gustul benign al atolului.