Mă simt extrauterin, într-o lume în care nu se naște nimeni. Nu o luați personal, nu trăim în aceeași lume. Foarte rarefiat, mai plutesc câțiva, tot extrauterini. Am uitat cu toții nașterea, cel puțin partea de dinspre înăuntru. În puținul nostru timp liber, ne adunăm și ne dăm cu presupusul despre cât de cald și bine trebuie să fie în uter, despre câtă fermitate și siguranță te înconjoară. În aceste ocazii ne ținem de mână. Altfel, plutim. Ni s-a explicat de către Voce că rolul nostru e foarte important. Explorăm cele ultraextrauterine. Ne-a spus „aleși”. Nu mă simt ales. Ca să cuprinzi totul nu e nevoie să fii ales, e suficient să fii… După un timp devine obositor, nimic nu e la fel și repetiția noului te drenează și de puținele amintiri păstrate. Din când în când apare câte un extrauterin nou, neoriginat în noi, deși adeseori ne acuplăm galactic. Ne repezim spre el flămânzi de amintiri, dar e gata formatat, oricum e bun, ne reamintește puținul pe care îl pierdem zilnic. E atât de înduioșător de dezorientat, ne întreabă totul deodată… Îi predăm singura lecție pe care o avem: trebuie să învețe totul singur. Nu ne crede, e suspicios. Îi sorbim suspiciunea ca pe o amintire a uterului. își dă seama și ne numește vampiri. Nu ne supărăm, nici nu râdem, va învăța… Printre contribuțiile mele indubitabile la intrarea prin demonstrație întru ființă a celor extrauterine, se numără și în-ființarea logică a uterului. El trebuie că există, pentru că nu poți fi nemărginit fără o definiție a mărginirii. Dulcea mea pereche de împreunare extrauterină, a demonstrat că liniștea așternută peste noi înseamnă că ei ne aud foarte tare, asurzitor chiar. Nu-mi cereți să reproduc, e specialitatea ei, dar Vocea a zis că în-ființarea e validă.
Nu-mi pot reprima speranța că veți găsi o cale să țipați înspre noi, așa că vă rog:
Aduceți-mi și mie aminte de Uter, să știu de ce anume mi-e dor!...