poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-04-26 | | M-am considerat întotdeauna un om normal, deși nu știu prea bine ce înseamnă normalitatea. Sunt încăpățânată, capricioasă și uneori prea impulsivă. Îmi place însă să lupt, să merg mai departe și să curgă sângele din răni, dar eu să fiu în mișcare. Am momente, „momentele mele”, așa cum le spun eu, in care mă simt ca într-un balon cu aer în care nu prea ai ce face. Aș vrea să spun multe despre mine, dar adevărul e că sunt un tabu eu pentru mine sau poate mă cred așa ca să nu fiu nevoită să îmi spun în fiecare dimineață: "Ești și tu doar un om ca toți ceilalți!" E mai bine așa, un tabu...fain cuvânt "tabu"... Portretul meu fizic nu spune prea multe. Sunt înaltă și multă lume spune că sunt frumoasă, dar eu știu că frumusețea vine dinăuntru. Am ochii mei căprui(i-am invidiat mereu pe cei cu ochii verzi), un nas pe care mi-l zăresc din când în când și care dă colțul mereu înaintea mea, un gât lung și buze de un roz pal, nici prea groase, dar nici prea subțiri. Bărbații din viața mea spun că sunt senzuală, dar eu habar n-am ce înseamnă asta. Mă diferențiază câteva semne, pe care le-am tot adunat de-a lungul anilor. Am genunchii plini de cicatrice groase, care par să sfideze limitele bunului simț și cu toate acestea eu sunt singura care pare să le observe. Cu semnul din frunte însă lucrurile stau altfel: toată lumea îmi spune că am un semn în frunte, de parcă eu n-aș știi! Am trei operații care mă vor însoți mereu și care stau ca mileuri apretate pe mâna mea stângă și undeva lângă pântec, dar care îmi sunt dragi pentru că mi-au salvat viața. Unii râd când aud că mi-am rupt oasele de n ori, alții îmi spun că nu sunt normală, de parcă eu mi-am planificat acest lucru, iar pe alți îi văd că mă privesc cu un fel de milă amestecată cu o invidie inexplicabilă. O tipă mi-a spus că i se pare extrem de șic că am aceste operații, mă rog.... Sunt o tipă comodă, veselă (asta cu veselia mi-a mai trecut), căreia îi plac oamenii (și asta mi-a cam trecut), sinceră (asta pare să nu-mi treacă niciodată). Tocmai din această cauză am realizat târziu că a avea încredere în ceilalți, înseamnă să te păcălești singur. (Ce clișeu! Da` l-am zis și îl las ca să ascult de profu` de TL - Teoria Literaturii). Îmi iubesc prietenii, dar uneori nu pot să-i suport. Îmi iubesc părinții, dar uneori simt nevoia să fug. Îmi iubesc viața, dar uneori aș dori să o trăiesc pe a altuia. Da. Îhî. Cred că sunt un om normal. Nu am vrut niciodată să mă cunosc pentru că știu că nu este cazul. Nu cred în introspecție, autoanaliză și toate cele. Mă cunosc îndeajuns pentru că trăiesc alături de mine de 26 de ani. Îmi sunt propria prietenă, o prietenă de care uneori mă plictisesc, dar o accept, fiindcă ce e viața până la urmă fără prieteni!!!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate