Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea Sa pentru că noi suntem copiii Lui. Ne-a oferit Împărăția Cerurilor cu tot ce era mai frumos în ea, dar cum fiecare copil greșește, Eva și Adam au căzut în ispită rupându-și astfel aripile bucuriei veșnice și neasumându-și vina, chiar ascunzându-se.A trecut atâta timp de atunci și totuși parcă la nivel de substanță nimic nu s-a schimbat, doar adaptarea la anumite descoperiri ale științei mă face să cred că omenirea a avansat.Uneori mă-ntreb ce cred și ce ar trebui să cred cu adevărat.Vorbeam cu Marius zilele trecute despre acest lucru.
Știi, mi-a spus el, suntem atât de binecuvântați că vedem înflorind copacii, simțim picăturile de ploaie căzute din cer și auzim cântecul sincer al păsărelelor. L-am privit atent și-am zâmbit văzând cum prima picătură de ploaie se desprinde și atinge pământul.Da Marius, Domnul ne-a trimis câte un răspuns la fiecare nelămurire, la fiecare pas, dar e atât de simplu că uneori nu-l luăm în seamă, ni se pare prea simplu să fie adevărat, și totuși... Ieri m-am intâlnit cu fosta noastră colegă, Oana, era foarte tristă. Am ascultat-o și m-a făcut să înțeleg că nimic nu-i merge cum ar dori, că a avut numai ghinioane în ultima vreme, pe lângă faptul că i s-a furat telefonul mobil, la școală e un stres continuu, iar prietenii adevărați parcă nu mai există. Toate-mi merg naspa în ultima vreme, mi-a zis, iar lacrimile începeau să-i lumineze ochii. Hai să mergem în parcul albastru, sunt niște flori superbe acolo, iar pârâul care curge-n vale parcă ar cânta Domnului.Am citit aseară o povestioară despre un tată și copiii săi. În fiecare zi este lângă noi cineva care ne iubește foarte mult și care are grijă de fiecare dintre noi. Chiar în fiecare moment ne luminează fiecar pas și ne ajută să trecem peste orice obstacol. Închide ochii și gândește-te o clipă la Cel care ne-a creat. Vei simți în suflet o bucurie puternică pe care nu ai putea-o înlocui cu nimic. Deja am ajuns în parc. Hai să mergem la pârâiaș,îmi place mult acolo și susurul său mă calmează, îmi zise Oana. După ce-am ajuns la pârâu ne-am așezat lângă apă, Oana a închis o clipă ochii și a zâmbit. E așa frumos, parcă am fi în altă lume, ai dreptate, simt cum Domnul îmi inundă inima cu bucurie. Vezi Oana, tristețea e o stare trecătoare, dar din care poți învăța multe. Îți mulțumesc că m-ai ascultat, eram prea tristă să mai cred că pot să-mi revin.
Gândește-te că niciodată nu poți fi singură, în fiecare clipă există cineva care te iubește foarte mult și care este lângă tine.Oana a zâmbit și și-a ridicat ochii spre cer, știi Doamne, simt prezența Ta și-ți multumesc că mi-ai dăruit această viață.
Când m-am despărțit aseară de Oana, zâmbea, iar eu plângeam de bucurie.
Mă bucur să aud asta, îmi spune Marius privind ploaia care cădea tot mai intens. Hai să ne rugăm, să zâmbim să zburăm, să-i mulțumim Domnului pentru fiecare pas și rază de soare, pentru fiecare strop de ploaie, pentru fiecare lacrimă, pentru fiecare bucurie și tristețe.