Mama e bolnavă.Timp de trei zile ne-a speriat pe toți, chiar și pe mine, care sunt întotdeauna tare în asemenea momente.Crizele ei au schimbat rolurile.Mama e un copil încăpățânat, eu sunt adultul rațional.I-am certat pe toți.Le-am interzis să plângă în fața ei.

Acum e ceva mai bine, dar fișa ei medicală a devenit un portofoliu, în care Ei adaugă mereu, câte ceva.Spitalul nu o mai înspăimântă, acceptă cu curaj tratamentul.

În salon mai e o tanti, mai bătrână decât mama.Îmi pare ursuză.

Lavinia vine zilnic. Încercăm amândouă să o răsfățăm și parcă am vrea să întoarcem timpul, să fim din nou copii, niște copii mai cuminți decât am fost.

Tanti Repa e în salonul de alături și o vizitează și ea pe mami. Își ridică reciproc moralul.
La ea nu vine nimeni, dar se bucură când ne vede pe noi, de parcă am fi și fetele ei.
Se bucură de noi, dar mai ales de Bia, pe care Lavinia o aduce la buni.

În încăperea mare vocea Biei răsună și ne temem să nu deranjăm. O iau în brațe și o duc la fereastră...să vadă „cioile”.

În trunchiul unui copac se aud niște bătăi:"Cioc, cioc, cioc.”
„Auzi Biuța?”Șoptesc la urchea fetiței și ei pare să-i placă vorbirea șopită. Îmi șoptește și ea la ureche:” Cioc, cioc”. Dar nu are răbdare, vrea să alerge și eu o las iar pe jos.
Mamăsa o întreabă :”Ce ai văzut cu Ina?”
Bia aleargă cât e salonul de mare și strigă:” Ciucuca!Ciucuca!
Tanti, care mie îmi părea ursuză, râde din toată inima”. Nu poți să nu iubești așa scumpete de fată.”

Bia a devenit vedeta spitalului. De cum apărem pe alee, femeile o scuipă de deochi. Toate știu la cine vine ea și ea ca o artistă, trimite bezele și pupici tuturor.