Să iau azimutul timpului și să tot merg......
undeva la orizont voi atinge ca un șerpaș
abia trei minute.

Mi-am temperat suflul de-a dreapta icoanei
să-i ascult neclipirea în fraze,
m-am neclintit la căpătâiul ei
să-i simt nemișcarea-poveste....
eu mă forțam să șed,
ea împietrise melodic
tăcându-mi viața toată.

"Cel mai mult te iubesc eu, copile!",
cu forțe divine o strângere de deget
zvâcnită din palma-i de ceară,
apoi plecă
lăsând prinos
tăcerea unduindu-se

și mii de vieți s-ajung la polul timpului.