()

I: Există două moduri de a ființa: a trăi și a scrie. Între ele pauza. Pauza ca un fel de moarte.

Te naști și firesc trăiești . Primul sector de cerc e viața – modul ăla pur de-a fi om . Iar copiii se pricep de minune la asta. Fiecare salt e generat de un obstacol. Fiecare
mișcare are nevoie de o propulsie. Nașterea e un motor.

clic/ fleș/ șoc

D: A trăi e ca o zi - jumătate de iarnă, jumătate de vară [ uneori, vara, cerul este atât de albastru, încât, dacă îl privești mai mult de o clipă, printre pleoape ți se strecoară sublimul, așa cum în piele se impregnează mirosul îngerilor desenați în zăpadă]
Două anotimpuri se rotesc, se caută, se găsesc. Iubire. Până când

clic/ fleș/ șoc

D”: Macazul se schimbă. Șinele șuieră metalic – se mută pe altă rută – pauza. Nimicul. Ai uitat să trăiești - n-ai învățat să scrii. În tine s-au adunat, fără să plătească chirie, mă-ta, ta-tău, colega de clasă, profu’ de mate, câțiva iubiți imaginari. Ca o făcătură vrăjitorească , îl păstrezi în pernă pe mărin [ lui /eu/ am convenit, de comun acord , în copilărie, să-i zicem mărin cu m mic].
***Seara, mărin ieșea, plin de pene, și vâști prin tălpile mele se oprea bezmeticul cu țeasta într-a mea. Buf – cap în cap ca doi berbeci [mai dădeam apoi câte o dată, ca să nu ne crească coarne]. Avea el o toană – îmi ținea ochii închiși și-mi zicea să fiu atentă la trepte când cobor din tren și să am grijă să-i acopăr genunchii să nu răcească. Dimineața , când mă trezeam, el era deja în pijamale. Îi acopeream genunchii, îl vâram în pernă și țuști ceilalți înăuntru [ ăștia intrau prin degetele de la mâini, degetele erau numerotate, fiecare își știa locul]***
Nimicul – o alergare continuă prin întuneric [întunericul ar putea fi măruntaiele fiarelor sălbatice cazate sub patul tău din copilărie]; ariculațiile ți se fac moi, îngenunchezi - ridicarea e utopie – fuga se continuă în genunchi. Până când

clic/ fleș/ șoc

D’”: Deraierea - și scrii și scrii ca apucata fără noapte, fără zi, fără mă-ta, fără ta-tău, fără mărin. Nu scrii bine, nu scrii constant, dar scrii ca și cum asta te-ar ține în viață. [Ca și cum ai fi o broască de apă cu branhii și cu plămâni. Ai ieși la mal să-ți potoleși foamea, apoi bâldâbâc în baltă. Þi-ar putrezi plămânii, în spatele urechilor tăieturile ar crește zilnic până când oamenii ți-ar privi sufletul printre gratii. Atunci te-ai ruga la toți dumnezeii acvatici, subacvatici, tereștrii, subterani, aerieni și cosmici să-ți cadă pielea asta râioasă, să-ți crească o casă în spate, să trăieși doar cu apa din burtă.]
A scrie e ca și cum ai ridica o biserică pentru un dumnezeu pe care nu-l găsești. Căutare - de sine, de dumnezeu. Întrebări. Jumătăți de răspunsuri. La ce bun?
[ certitudine - semne de întrebare se fac ghem. punctul] Până când.
------------------------------------------------------------
Cprovizorie:
1) a trăi = rai # a scrie = purgatoriu # pauza= iad
2) a trăi = conștient # a scrie = inconștient # pauza = semiconștient
-----------------------------------------------------------
Cfinală: viața ca un cerc

()