poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-07-07 | |
Te holbezi la crăpătura aceea de parcă ți-ai fi cusut privirea de ea. Îi admiri silueta neregulată în formă de pași de păianjen în deșert și încerci să îi înveți mișcările. Îți ridici brațele slabe pe care le așezi după tiparul cerului spart. Acum te înalți din ce în ce mai sus ca și marioneta confiscată pământului de mâna creatorului, pentru a dormi în încăperea-tuș a unui final. Silueta copilului Tu se detașează de pe marginile unei poze alb-negru, își îndreaptă degetul de humă și murdărește cu un zâmbet enorm mica fisură celestă. Îți miști mâinile cu disperare în timp ce te rostogolești printre pumnii aerului morocănos, codițele împletite ale stelelor, cântecele înghețate ale păsărilor, printre cioburi, sticluțe de parfum, creioane colorate, povești și pete. Te uiți urât la bondocul îmbrăcat în cămașa albă și lungă cu dungi roșii, murdar la gură de ciocolată. Îți așezi zgârieturile și vânătăile aripilor în gestul faraonic al tăcerii iar boțul de copilărie începe să râdă în crescendo, deschide încă un „Rom cel Mare”, mușcă cu poftă… și asemenea unei păpuși japoneze se mișcă prin camera plină de lumânări. Privește lung la rafturile goale și la volumele de pe podea, mânjește inocent tencuiala veche și cântă. E melodia cu care te adormea mama în nopțile în care își aducea aminte că nu e soldat. El râde; tu taci. Își întoarce privirea senină cu ochii mari și uimiți gata să împrăștie fericire, îl primești rece cu cioburi de regrete până când cazi în genunchi. Își apleacă capul dolofan și blond „à la garçon”, ținând ambalajul dulce în mâna dreaptă și uimirea în cea stângă. Își târșie picoarele mici ca de elf pe inospitalitatea încăperii, cade la rândul său în genunchi; îți ridică capul, își apropie fruntea senină de fruntea ta cutată, își lipește palmele uimite de palmele tale sătule, inima lui o varsă în inima ta sleită de orice urmă de soare. Te ridici de pe podea, îți admiri palma mânjită de ciocolată și rom; te ștergi la gură cu mâneca cu dungi roșii, îți târșâi picioarele calde pe inospitalitatea trecutului, și poruncești „ Să fie lumină!!!”. Îți deschizi brațele în gestul chemării lumii și râzi în crescendo în timp ce flacăra vieții te acoperă în explozia verbului „ a exista”.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate