Dle președinte, doamnelor și domnilor, dragi prieteni întru idee,

ca să numim cum numea Socrate pe cei care vroiau să construiască acel altceva. Forumul Generația Europeană mi se pare un moment important și o mișcare de toaletă minimă în contextul unei insanități publice în ceea ce privește destinul tineretului, destinul acestei națiuni. Nu există nici un studiu serios asupra tineretului din România ci există numai o constatare că din 10 inși pleacă 9. Este tragic pentru că este o hemoragie a valorii. Acest Forum trebuie să fie în ultima instanță un câmp de cultură, cum ar spune Chomski. Pentru că criza fundamentală este dintre ruptura dintre potențialul acestei țări și câmpul de manifestare a ei în toate domeniile. Se pare că tinerii pleacă nu pentru bani ci pentru că ei nu pot să se manifeste în acest câmp. Tinerii nu sunt atât de ambalați în probleme financiare cât mai ales în problema de expresie spirituală. Este un moment impresionant pentru că el nu este spontan. Nu stiu de ce am avut așa o senzație, mi-am adus aminte de un film făcut de marele regizor Tarkovski, un film documentar în care, în timpul celui de al 2-lea razboi mondial, un deținut a fost pus să își sape groapa. Și era un film documentar și nu unul artistic. A avut un gest impresionant : înainte de a fi impușcat în ceafă, și-a luat haina și și-a pus-o cu grijă undeva, ca și când s-ar fi întors. Vă spun lucrul acesta pentru că am sentimentul că un astfel de condamnat la moarte se numea Constantin Noica, marele nostru filozof. Acum 25 de ani, un om cu o băscuță pe cap alerga prin ghetoul ăla comunist și încerca să strângă cele 22 de genii ale neamului prin care reușea să treacă ceea ce numea el meteorologia istoriei, să dăinuie acest lucru. Întâlnirea dintre Constantin Noica, Mircea Eliade și Cioran la Paris a fost istorică prin faptul că Constantin Noica a spus că noi nu trebuie să rezistăm, trebuie să dăinuim. Iar dăinuirea se face prin cultură. Mi se pare minunat acest lucru pentru că este o racordare în timp la o atitudine. Și am constatat, dacă vreti și ca victimă și ca martor, că este aproape cumplită diferența dintre ceea ce se propune aici și ceea ce este afară. Speranța tineretului înseamnă valoare, înseamnă speranță. Care este destinul valorii în România, care a fost ?
În perioada comunistă, valoarea a fost confiscată, pentru ca forțele comuniste să se legitimeze, alții au fugit, iar mediul de cultură a fost impostura. De 16 ani încoace este victoria și triumful nelimitat al nonvalorii. Este punerea ei pe soclu. De data asta valoarea a fost rejectată în afară total. Care este destinul valorii în continuare când noi avem o dublă tensiune. Iesim dintr-o criză de tip autohton, regională, dintr-un ghetou neocomuist, care acum se sparge și intră intr-o comunitate europeană civilizată, care nici ea nu este perfectă. Ea presupune valorile și crizele ei. Mi se pare important ceea ce a spus d-na profesoară aici, în actul de a recunoaște ceea ce înseamnă România. Nu e doar un act de sincronizare ci și de provocare, de a aduce contribuții extraordinare. Sunt 3 etape pe care le-am constatat: a cunoaste, a recunoaste țara și a-ți imagina. Păi cum să iți cunoști țara – țara a ajuns o abstracție, o imagine, iar imaginea este rodul unei informații. Suntem multi- media total, mai mult decât suntem și posesorii unei imagini care ni se dă din afară. Ni se spune cam cine suntem. Nu mai spunem că nu există nici o opoziție , că intelectualitatea este cu garda jos și că nu mai este intelectualitatea interbelică, cea care să spună cam care este teritoriul cultural aici. Care este actul de recunoaștere al țării? Nu o generație spontanee poate să asigure dăinuirea, ci numai o generație racordată la trecut. Toate țările de pe suprafața globului, în procesul de globalizare se vor întoarece la identitate ca un act complementar de criză. A-ți recunoaste valorile fundamentale ale țării îți dă capacitatea reactivă. Eminescu avea o expresie extraordinară: viitorul, umbra ceea ce este acum în picioare va crea o umbră. Cine poate să fie în picioare sunteți dvs., cu acest lot de demnitate și de tinerețe nu din asta sportivă și de jogging cultural și de jogging european, ci de demnitate pe care toată Europa o va avea. Nu va fi un cor ci va fi o suită de personalități care își exprimă punctul de vedere. Soluția trebuie găsită. De ce v-am spus a recunoaște? Nu trebuie să vă lepădați de trecutul pe care îl aveți, de societatea pe care o trăim. Ce înseamnă a-ți imagina, ce înseamnă că acest neam și-a pierdut capacitatea de a se gândi la viitor decât pe metru pătrat. Tache Ionescu, marele om politic, la vârsta de 18 ani visa România anului 3000. Ce forță colosală ! În cercetarea fundamentală, pe la 1500, s-a descoperit numărul imaginar în matematică. Și nimeni nu dădea doi bani pe el, ziceau că este o aberație. Dar a fost Leibnitz peste 200 de ani și a zis : acolo se ascunde Sfântul Duh. Și acum, în cercetarea fundamentală atomică, fizică, nucleară, merge. Este o axa a realității, adică a ghetoului în care trăim, este o axă a numărului imaginar, a României pe care vreau eu să o construiesc, și apare un număr complex : media. Acest numar complex nu apare atât timp cât tu singur te-ai castrat și nu gândești aici, este un proiect pentru România de mâine în care dvs. sunteți responsabili. Aici nu este decât un pod care se face, un gest istoric și disperat de a recupera ceea ce mai este valoare în România și de a-i crea un câmp de cultură de manisfestare, altfel nu are nici un fel de legătură. Îmi permit să vă spun că la actul de recunoaștere, pentru că suntem un popor crestin, este acea mică povestioară evanghelică în care Isus Hristos îi îndeamnă pe apostoli: cine spune lumea că sunt eu și sunt ei : profetul Proorocul Ilie, dar cine spuneti voi că sunt eu? iar atunci Apostolul Petru iese în față și spune: tu esti Hristos, fiul lui Dumnezeu. Iar Hristos îi răspunde instantaneu: nu tu ai grăit ci Dumnezeu a grăit prin tine. Eu vin și întreb: punând același mecanism. Cine spune lumea că este România ? O țară mărginașă, un ghetou neocomunist, periferică, asociată în razboaiele mondiale cu … vai de capul ei, un lot care a experimentat comunismul, și au făcut din aia embrioni supranumerari- știți că fertilizarea în vitro – ori îi îngheață ori îi omoară. Și eu vă intreb cine spuneti voi că este România ? Iar eu vin și spun că este Grădina Maicii Domnului. A spus-o Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea. A spus doamna profesoară : “inima”.
A recunoaște valoarea, exact cum eu recunosc că poate să fie creierul, inima altă țară. Această interdependență, această autorecunoaștere a valorii ne crează un adevărat dialo, altfel nu poate exista. Dialogul este creat pe diferențe. Dacă nu există diferențe, și să stiti, și cu asta vreau să termin, că nu vreau să vă răpesc timpul este un moment foarte important – a fost un mare cercetător, paradoxal pentru alții Marshall McLan care vorbea de hipnoza ideii- apare câte o idee, câte o paradigmă care nu te mai face să traiești ci trăiești ideea. Și dădea drept exemplu hipnoza lui Newton, Newton care a fost o mare valoare. Și spunea « somnul de veci al lui Newton ». Pentru că saracul în lumea în care ceasornicul, universul descoperirii mecanice, a redus tot universul la ceasornic. Și William Blake spunea: nu . Lumea este dincolo de ceasornic. Este taina. Și normal că după aceea a fost schimbarea de mentalitate. Dar cât a trăit lumea pe ideea unei paradigme cum este globalizarea. Lumea nu se gândește să își trăiască viața , ea se gândește să trăiască o idee. Epoca de aur, tranziția, globalizarea. Nu domnule, eu îmi trăiesc viața. Persoana este față în față cu Dumnezeu, individul este față în față cu societatea. Iar acum nici individ nu mai există, există o imagine despre individ care îți dă o informație. Și să știți că atunci când s-a construit Turnul Babilonului când cădea un om nu conta, când cădea o cărămidă era teribil. Vă doresc să fiți oameni și nu cărămizi în lumea care vine.
Va mulțumesc.