Închei înainte de a începe
Zdrobim
Călcăm
Monologăm
Și ne mirăm de ce,
Deși avem martori,
Nu avem camarazi de arme,
Doar victime.

Pe marginile șoselei
Copacii tac
Și vântul din frunze
Se teme să adie
Pentru că ecoul
Poate a plecat
Sau e acasă
Dar nu pentru el.

Văd oglinda
Acolo unde doare mai tare
În alte locuri
Nu semăn perfect
Cu imaginea aceea.
Oare și ea ne vede mai mici,
Mai departe?
Sau doar se strâmbă la noi?

Cum să răspunzi
Unei pietre
Pentru a o face
Să reîncopăcească
Dacă tu tot piatră ești?
Să fie asta un atuu?
Sărutări.

Fac oare același lucru
Din mai multe frânturi de vis?
Trebuie să aștept mai apăsat?
...