Ploua!Pe strazile pustii umplute doar de latratul unui caine, ma plimb alene.Pasii imi sunt mici si apasati, eu insumi simtind o apasare grea.A trecut o spatamana de cand nu am mai vaut-o.Orice as face, nu-mi pot lua gandul de la ea.Adorm cu ea in gand, o vad in vis si ma treesc din somn cu numele ei pe buze.ce minunata faptura!Chiar si acum, mergand spre o destinatie si mie necunoscuta, mi se pare ca o zaresc venind spre mine, si ca o au strigandu-mi numele.Dar totul dispare ca o naluca.Probabil e de vina oboseala.Ar fi trebuit sa dorm aseara.Dar...cum sa dorm, cand stiu ca ea nu e langa mine, sa ma ingrijeasca, sa ma tina in brate,si dimineata sa ma sarute si sa imi spuna "te iubesc".Cand nu sunt cu ea, sunt distrus.O am tot timpul aproape in suflet, dar parca ne desparteceva, parca am trai la mii de km distanta. Cen-as da sa o pot saruta inmomentul acesta.
Dar...unde sunt tigarile?A!Le-am gasit. Atat ar mai fi lipsit;si fara ea si fara tigari.Cu ocaia asta pot sa ma asez.Au trecut 3 ore de cand hoinaresc pe strazi.Ce repede trece timpul.Si totusi...cand sunt departe de ea, parca ar dura o vesnicie.
Nici nu mi-am dat seama ca am ajuns la Podul Minciunilor. Mi se pare un loc foarte frumos, de altfel ca si istoria acestui pod, unde pe vremuri veneau indragostitii, si, sub clar de luna isi jurau dragoste vesnica(de unde si numele...minciuni).Da...eu am fost cu ea aici...o tineam de mana si i-am spus ca o iubesc. Mi-a zambit, cu un zambet cum nu mai are nimeni pe lume, un zambet, pur si simplu,un zambet angelic.Cand zambeste ii rad si ochii.E plina da viata si ma face fericit cand zambeste.Doamne, cat imi lipseste.cred ca am sa o iubesc vesnic.Hmmm,parca as fi un indragostit tipic, care jura dragoste vesnica iubitei....Dragoste vesnica...dagoste vesnica...e un subiect ce mi-a dat multa bataie de cap. Imi aduc aminte de vremea cand am descoperit ce e "iubirea de liceu"-sa-i spun asa-cand nu esti copt la minte si crezi ca tot universul cu toate misterele lui iti sunt inchinate la picioare.Vai, ce ma mai indragosteam pe atunci;dar daca stau sa ma gandesc nu cred ca am iubit pe cineva vreodata. Cred ca totul a fost o inchipuire de-a mea.Adica, atunci cand iubesti ai face orice pentru persoana iubita, ti-ai da si viata pentru ea daca ar trebui, iar eu nu am simtit niciodata ca as fi in stare sa fac asa ceva pentru una din ele...pana acum...Da, pana acum!!!
Din clipa in care am vazut-o scotand capul pe balcon, am stiut ca vreau sa fiu cu ea, pentru ca ne potrivim. Cu greu s-a prins ca imi doresc sa fim impreuna!Vai,ce suparat eram.Iar...in acea seara, mi-a fost atat de frica sa o sarut.Nu pentru ca m-ar fi putut refua , ci pentru ca daca ea nu dorea, sa nu se fi simtit jignita.Ce-am mai ras si dansat in seara aceea.M-am simtit ata de bine, nu pentru ca ne sarutam, ci pentru ca gasisem pe cineva care sa imi fie si amica pe langa prietena.Pot sa ii spun orice, si nu trebuie sa ma feresc de ea, ca nu mi-ar face rau.stiu ca ma iubeste, asa cum o iubesc si eu.Doar ca eu, dupa 4 zile petrecute impreuna simteam ca o iubesc.Un gand se ancorase de creierul meu, si anume ca ea ar putea fi jumatatea mea, cea care am zis ca n-o voi gasi niciodata.
Ce ciudata e viata...Cand nu mai ai pic de speranta, atunci parca se intampla ceva ce te buimaceste de tot.Dar ma bucur ca s-a intamplat asa ceva.Nu credeam sa pot iubi cu adevarat o femeie, deoarece eu nu aveam incredere in ele.Si iata ca iubesc.Dar nu e o simpla femeie.Pentru altii poate;pentru mine...e totul.Si nu vreau sa o pierd pentru nimic in ume...amsa o iubesc tot timpul...
dar daca...ehhh...nu se poate.Sau?Se oate ca ea sa nu ma mai iubeasca?Sa nu mai vrea sa o tin in brate, sa o sarut, sa o mangai?Acum imi dau seam aca eu nu pot face nimic sa impiedic acest lucru.eu pt doar sa o iubesc asa cum stiu eu mai bine si restul depinde de ea si de sentimentele ei.Dar nu cred.Nu vreau sa cred ca intr-o zi ea ar putea veni sa imi zica foarte linistit, ca nu ma mai iubeste.Nu vreau sa cred si nu pot sa cred.Cred ca toate gandurile acestea negre ce au dat navala, sunt rodul faptului ca nu e langa mine.Doamne, cum am ajuns ,eu,care ziceam ca nici o femeie nu imi va rapi libertatea, eu, am ajuns sa imi doresc sa fiu pus in lant de acest inger, sa-i fiu mereu aproape.Nu degeaba se spune ca dragostea face din om sclav.Dar prefer asa, dacat liber si nefericit.Ce viata cruda si lipsita de sens trebuie ca duc cei ce nu au iubit niciodata.si...cand ma gandesc ca pana nu demult am fost si eu unul dintre ei,doar ca eu traiam cu impresia ca stiu ce e dragostea.Acum pot sa zic ca stiu ce inseamna a iubi cu adevarat.Si de altfel, am toata viata la dispozitie sa descopara toate frumusetile,si durerile iubirii, alaturi de iubita mea.
Oare ce o fi facnd acum?Ea se gandeste la mine?Ma iubeste asa cum o iubesc eu pe ea?Doreste la fel ca mine, sa fim mereu impreuna?Sunt sigur,dar...mai bine ma duc si eu acasa sa dorm...se crapa de ziua...mai bine dorm...Oare am sa pot dormi fara ea?

Te iubesc Elena!

La revedere,Singuratate,sfatuitoarea mea(si-a tuturor)