În data de 24 iunie, în calendarul creștin, se sărbătorește nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, în termen puțin mai popular Sânzienele.
Sărbătoarea Sânzienelor păstrează în ea, ca toată tradiția românească, un amestec fascinant de creștinism, păgânism și vrăjitorie.
Se spune că în noaptea de Sânziene cerurile se deschid, lăsând libere ielele (zânele bune și cele rele), care colindă pământul, punând în potirul florilor o picătură de balsam sau pelin, care ajută sau dăunează oamenilor.
De aceia se mai spune că în noaptea de Sânziene, ierburile culese de anumite persoane și în anumite condiții, înainte de răsăritul soarelui, cu roua nopții pe ele, sunt de leac pentru trup sau suflet.
În noaptea de Sânziene, vrăjitoarele și descântătoarele, care cunosc locul, timpul și anumite descântece, culeg ierburi de leac pentru suflet.
E o noapte vrăjită, în care se fac și se desfac cele mai puternice vrăji, cele ce se fac în acea noapte se spune că nu se mai desfac niciodată.
Sânzienele sunt plante cu flori galbene aurii, cu miros blând, plăcut și liniștitor, Sunt răspăndite pe toate plaiurile țării.
Ca aproape în toate zonele țării, și în comuna Blandiana florile de Sânziene au un mit magic asupra oamenilor, mai ales asupra fetelor care se supun mai ușor ritualului. Ele culeg flori de Sânziene, încercând să ispitească viitorul. Fac cununi circulare, pe care le aruncă pe casă, dacă se opresc pe acoperiș dorința se îndeplinește, dacă nu, ursitul sau ursita mai trebuie așteptați.
Dacă sunt bătrâni în gospodărie, se aruncă cununi pentru ei, dacă cununa se oprește pe casă, bolnavul va mai petrece cel puțin un an pe pământ, dacă cad jos, bolnavul se va duce în altă lume.
Cununi de Sânziene se pun pe porți, uși, ferestre sau la grindă, în credința că ele vor ocroti casa și gospodăria de forțele malefice, aducând noroc și belșug.
LM