nu mai prea respiri ca înainte.
așa simt eu,
din fereastră-n fereastră,
n-ai mai desenat nicio floare
printre aburi.
nici eu nu mă mai mulez ca de demult,
să știi,
pe forma oricărei haine,
uite că nu mai am răbdare să mă-nchid
la toți nasturii,
mereu sunt prea mulți nasturi
când ești în criză de timp.
când ești copil te dezamăgesc toate lucrurile
care nu sunt.
să-ți spun-
aș fi vrut să colorez
dar mi-am amintit că mi-am uitat creioanele
la tine pe masă,
sau la tine oriunde,
ideea e că
mi-a fost rușine să ți le cer înapoi,
de-asta am umblat din librărie-n librărie
până când pur și simplu
n-am mai avut chef să colorez.
desenele mele sunt acum niște contururi,
îmi plac și așa,
la o adică,
contururile sunt baza.
mereu am sperat ca unele lucruri
să nu se schimbe
niciodată
poate de-asta nu dormeam uneori,
să nu simt o prăpastie
de negru
între ieri și azi
și azi și mâine,
dacă am aduna tot negrul
ar fi mai mult
decât noi.