poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4636 .



Atelier, sau depozit?
personale [ ]
(propuneri de îmbunătățire a activității din „Atelier”)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [rodean ]

2008-06-02  |     | 




De la bun început mărturisesc faptul că ideile pe care le voi exprima în acest text mi-au venit de ceva vreme, dar nu le-am făcut publice de teamă că, fiind la începutul activității mele pe acest site, s-ar putea să greșesc; acum însă, după ce s-au mai sedimentat, cred că este momentul să le transmit și altora și sper din toată inima ca materialul să fie postat astfel încât să poată fi citit de cât mai multe persoane interesate.
Eu m-am înscris pe acest site, acum două luni și jumătate, în primul rând pentru ideea de „atelier”, fiind relativ începător „în ale scrisului” și considerând că nu pot progresa în acest domeniu dacă nu citesc, nu studiez, nu exersez și nu schimb opinii, impresii, cunoștințe și experiență (lectura, studiul și exersarea făcându-le individual, iar celelalte într-un cadru organizat, de „atelier”, de cenaclu).
Acum câteva săptămâni am intrat într-un atelier, nu literar, nu artistic, nu de creație, ci într-unul de „reparații electrice și electronice”. În acest atelier, erau depozitate o sumedenie de exemplare din cele mai reprezentative aparate audio, video, de gătit, de încălzit ș.a.m.d., nu repara nimeni, nimic, iar singurul angajat, fără prea mult chef, dădea trei tipuri de răspunsuri clienților, justificând neonorarea comenzilor: „este stricat softul” (pentru aparatele mai „sofisticate”); „nu mai avem piese de schimb” (pentru celelalte) și „depanatorul care se ocupă de aparatul dumneavoastră este în concediu” (formulă folosită probabil ca să nu se plictisească repetându-le pe celelalte două).
Cam așa arată, în opinia mea și atelierul nostru, de pe „agonia”, un atelier în care se depozitează încontinuu materiale, pe care nu le mai repară nimeni și nici măcar angajatul acela cu ceva explicații nu există (bineînțeles că puțin exagerez și eu, că de-aia vreau „să mă fac umorist”).
Eu, vă spun sincer, am luat foarte în serios problema atelierului, am vrut să-mi aduc contribuția la îmbunătățirea textelor, „m-am repezit” să explic, cât am putut de bine acolo unde credeam că mă pricep, dar văzând că sunt autori care au postat zeci și zeci de texte, evident foarte slabe, pe care nu-i bagă nimeni în seamă, nu au niciun comentariu la ele, nici ei nu prea comentează, m-am gândit că se risipesc, fără niciun folos energii prea mari. De aceea, îndrăznesc să fac următoarele propuneri:

1. Textele care în mod evident nu au nicio șansă de îmbunătățire să nu mai fie distribuite la „Atelier” ci în „Pagina de autor”, fără nicio explicație. În felul acesta, la „Atelier” se va reduce considerabil numărul textelor. Ce s㠄îmbunătățești” la o „epigramă”, dacă acel catren nu are nicio urmă, nicio „sămânț㔠de poantă? De ce să stea la „Atelier” un text care se vrea „poezie” și care cuprinde un fel de compunere de clasa a patra, făcută de un elev slab, fără nicio figură de stil, cu o versificație deplorabilă și într-o limbă stâlcită?
2. Textele care sunt „bunicele”, dar le lipsește ceva, sau au unele mici imperfecțiuni, să fie direcționate la „Atelier” însoțite de 2-4 cuvinte, nu mai mult, din partea editorilor. De exemplu: „prozodie deficitară”, sau…„figuri de stil puține”, sau…„încheierea slabă”, sau…„strofa a doua neclar㔠ș.a.m.d.; în acest fel și autorul și colegii care vor să-l ajute știu pe ce să se axeze și în mod firesc, în continuare va scădea treptat numărul textelor din „Atelier”.
3. Toți membrii site-ului, de la un anumit „nivel” în sus, să fie obligați într-un fel „să presteze” muncă la atelier, rămânând ca ceilalți să comenteze doar unde consideră ei că sunt în măsură. Astfel, există speranța că acele texte chiar vor fi îmbunătățite și de ce nu, prin participarea „greilor” la dezbaterile de aici, se vor naște „Subiecte fierbinți” și la „Atelier”, din care mulți vor avea de învățat.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!