Și ... la mulți ani...
Mie mi s-au terminat potecile, am alt drum plin de praf sub tălpile astea încălțate, lipsite amar de gustul pribegiei fără hotar...
Da, desigur, vei saluta mărul, acela în care mă urcam să privesc toate orizonturile... și rar, foarte rar să te zăresc printre frunze și mere - pe tine...
Și uite, dacă ar fi să pot întoarce timpul, să o iau de la început cu iubirea, cred că tot tu ai ocupa viața mea de până azi... de mâine, nu... Și nu mă întreba de ce simt asta, sau de ce nu te mai simt al meu... nici aproape, nici departe... Nu știu... Salută munții și din partea mea, drumul meu nu mai are poteci, cred că nu mai are nici măcar sfârsit...
Mă iartă, mă ajunge pustiul... mi-e deja frig...