În spatele meu cineva croșetează. Stau cocoșat deasupra cuțitelor albastre ca o cloșcă ce-și protejează puii. Aquila non capit musca. I-am repetat celui ce croșetează. Non capit, înțelegi?! M-am întors destul de placid spre el. Și-a ridicat ochii spre mine. 3 pași până la el. E puțin. Există un moment de tăcere. Mă ridic. Bag mâna în buzunar. Pachetul de țigări, bricheta. Aprind. Trag în piept. Adânc. Îl privesc pe individ. Hazliu, nu? Croșetează. Fumez. Revin cu explicațiile apropiindu-mă încet. Non capit. Evidența e clară. Un pachet de țigări. Nenumărate cuțite albastre, de supermarket. Ieri m-am privit cu boschestarul de la colțul străzii la rând. Coșul era aproape gol. 2 beri și un cuțit albastru. Vânzătoarea a repetat spre mine. ”Card sau cash?”. Mi-am dezlipit retina de cuțitul albastru și m-am întors spre vânzătoarea cu privire de vacă stearpă. I-am zâmbit. Non capit musca. Aquila. Aquila non capit. N-a înțeles. ”Card sau cash?” Vaca stearpă n-o să știe niciodată că Dumnezeu nu prinde muște. Boschetarul avea privire de muscă. Nu de muscă bețivă. De muscă ce doarme într-un carton pe care scrie ”Rahat proaspăt. A se manevra cu atenție!” Am plătit. 2 monede de 1 euro. Boschetarul a ieșit pe ușile cu celulă fotoeletrică. Direct spre cutia lui de carton. Eu spre camera mea. Am rezistat 16 ore fără să mă gândesc la Dumnezeu. Macaragiul, Alberto, mi-a spus că Dumnezeu există. Și că o duce bine, să nu mă preocup pentru el. L-am ascultat. Acum încerc să-l ascult pe cel care croșetează. De ce nu vorbește? Hei, tu! Niciun răspuns. Mă reașez peste cuțite. Oare Dumnezeu foloșește cuțite albastre când feliază muște?



http://www.youtube.com/watch?v=cEBHLjc4DQA