Prima săptămână după intrarea în postul mare este săptămâna lui Toader. (Sfântul Toader, care se sărbătorește în ziua de sâmbătă, în aceeași săptămână.)
În multe zone din Ardeal obiceiul acestei săptămâni se păstrează cu sfințenie. Femeile credincioase, care știu de la părinți sau bunici anumite întâmplări despre Sân'Toader și caii lui, au rețineri în a munci în această săptămână, adică să nu toarcă, să nu coase, să nu spele, să nu coacă.
Mai demult, șezătorile erau înterzise în această săptămână de teama cailor lui Sân'Toader.
Vineri seara, în ajunul sărbătorii, fetele își spălau părul, îl pieptănau lin, apoi îl împleteau zicând: ,,Toadere, Toadere, fă cosița fetelor precum codița iepelor". Și atunci, părul lor creștea mare și frumos.
Se spune că mai de mult, într-un sat, fete și băieți, neținând cont de ritualul acestei sărbători, s-au strâns la o șezătoare. Fetele toarceau, ,,ștrencăneau" ori coseau. Băieții făceau glume, furau fusul fetelor, înapoindu-l pe un sărut. lucrau, cântau și râdeau.
Deodată s-a auzit o bătaie în ușă, apoi înăuntru au năvălit șapte flăcăi de toată frumusețea. Unul a început să cânte din fluier, iar ceilalți au luat fetele la joc. Una dintre fete s-a uitat la picioarele flăcăilor și atunci, văzând copitele i s-a tăiat răsuflarea, știind că flăcăii care le joacă sunt caii lui Sân'Toader. Au încercat să fugă, dar n-au reușit, nici ele, nici băieții din sat. Atâta le-au jucat, până ce au murit. Apoi flăcăii străini s-au făcut nevăzuți.
Se mai vorbește despre o femeie care, uitând de Sân'Toader, s-a apucat să spele haine pentru copii. A pus hainele afară pentru a se usca. Seara a închis bine ușa și s-a culcat alături de copii. Peste noapte a auzit bătăi în așă, dar femeia n-a răspuns. Atunci s-a auzit bufnituri de copite în peretii casei. Femeia și-a adus aminte de Sân'Toader. S-a rugat Domnului s-o ajute. Până la cântatul cocoșului s-au auzit loviturile în pereți, apoi s-a făcut liniște. Dimineața, cănd a ieșit afară, femeia a îmărmurit. Toți pereții erau acoperiți cu urme de copite. Hainele spălate erau pe jos, făcute franjuri. Femeia s-a temut și de atunci n-a mai lucrat în săptămâna lui Sân'Toader.
Se mai spune că, într-o primăvară, luna martie a fost foarte călduroasă. Săptămâna lui Toader a fost frumoasă. Fetele au început să-și coase cămeși pentru Paști. O fată s-a urcat sus, în pătul, deasupra fânului. Acolo, încălzită de razele soarelui, cosea de zori la cămașe. Deodată, din fundul grădinii, se iviră șapte cai, care galopau puternic spre ea. Teamă mare o cuprinse pe fată, aducându-și aminte de caii lui Sân'Toader.
Caii s-au apropiat și-au început să dea cu copitele în pătul, dar cum fata era sus și nu ajungeau la ea, începură a necheza, învârtindu-se pe lângă pătul. De teamă, fata a aruncat lucrul jos, caii s-au repezit asupra lui, făcându-l una cu pământul. Apoi au plecat nechezând.
Mult a stat fata înțepenită în pătul, fiindu-i frică să coboare. Au ajutat-o părinții.
În ziua de azi puțini mai știu de Sân'Toader și caii lui. Puțini îl mai sărbătoresc. Cine știe unele întâmplări din săptămâna lui Sân'Toader are un licăr de teamă: ,,Dacă vin caii lui Sân'Toader?"