poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-04-28 | |
nu sunt niciunul dintre personajele livrești, nu sunt nici măcar purtătorul camuflat al destinului scris, nu sunt nici decupajul orașului care își deschide vintrele să curgă oamenii buni, să curgă limfa lor translucidă, cuvintele, magma feroasă a vorbelor.
nu sunt nici măcar acel prieten comod, care laudă, care deschide mereu ușa zâmbind, care netezește firele rebele de păr, sau dă sfaturi așa cum dă cu parfum dimineața pe rever, sau cum dă seama de împlinirile sale bine filigranate în karate. nu sunt nici omul-șotron, pe care să îl joci atunci când îți este greu, să sari printre căsuțele numerotate, să te faci că toți camarazii îți admiră șosetele, pasul săltăreț, lejeritatea mișcărilor, și să tremuri de frică pentru că atingi singura muchie, cea invizibilă, a morții. nu sunt nici înțeleptul senin, aproape de tine, în orice lumină te-ai așterne, nu am întotdeauna cuvintele sau tăcerile cele mai inspirate, cele mai pure, nu am detașarea neîmbrățișării, neafectării, nu am zâmbetul lucid. nu sunt nici chipul, nici zeitatea, nici sfințenia pământului, miruind pașii, căile, sufletul, nu sunt profet, nici prooroc, nici magician, să pot transforma negura, să pot învia sunetele, să te inițiez în taina vieții și a morții, cea nedescoperită vreodată. nu sunt nimic din tot ce își poate închipui un spirit oarecare. sunt numai acel suflet care îți scrie, transparent, pe inimă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate