și erai acolo
emaciată
cu fusta aceea verde și ochii aceia verzi mari cât marea
nu te-am recunoscut din palmă palma ta nu mai avea
linii
doar linia obrazului
aducea de departe cu luna
subțiată de somn odată pe țărm
când defilam cu mari baloane roșii
prinse în coastă și inelar

erai acolo
casa scărilor mucegaită
se umpluse de tine ca de o
lumină

de neatins

___
Copyright Adela Setti