Pentru pesimiști...

De fiecare dată cînd aștepți ceva și nu se mai întîmplă, ți se pare că e sfîrșitul lumii. Nu importă valoarea lucrului așteptat, ci ideea de confort moral/spiritual ce ți-o conferă acesta. De cîte ori nu ni s-a părut că un fel de Apocalipsă de-a dreptul inoportună întunecă persoana noastră? Și că orice ridicare, din acel moment, e imposibilă? Și de cîte ori nu ne-am ridicat după...? De fiecare dată, fără s-o conștientizăm! Oare conștiința noastră e atît de puțin capabilă să ne semnalizeze în momentele critice că acelea nu vor dura o veșnicie, că au o perioadă strict determinată de desfășurare, în funcție de anumite conjucturi care se ivesc cînd nu trebuie? Oare Pavlov nu a fost capabil – după decenii de cercetări – să dezvăluie că animalul lui nu murea dacă saliva după mîncare și mîncarea nu mai venea? Oare Gustave le Bon care a studiat psihologia mulțimilor nu a fost în stare să studieze și psihologia individuală și să remarce că decăderea personală nu înseamnă sfîrșit? Oare Florian Pitiș cînd cînta ,,Sfîrșitul nu-i aici” nu s-a gîndit că textul lui e incomplet și că mai avem nevoie de completări?
Răspunsul este negativ la toate întrebările. Pentru că trebuie să ne dăm seama noi înșiși de ce ni se întîmplă, nu să ne spună alții că se remediază. Cineva, molipsit rău de tot de optimism, îmi spune de vreo lună că ,,nu uita că vine primăvara și trebuie să VEZI pomii înfloriți”. Nu m-am gîndit să-i răspund că ,,daltonismul” meu mă încurcă atît de tare încît pot să nu îi remarc chiar dacă îmi bat crenguțele în geam. Eu îi văd înfloriți cînd simt asta, nu cînd înfloresc! Adică, pot să îi văd înfloriți și iarna!
Iar voi, cei care aveți pesimismul în sînge (oricare ați fi aceia), nu veți putea fi nciodată convertiți la ideologia opusă. Un răspuns liniștitor nu va face nici doi bani, pe cînd o remarcă apocaliptică rezolvă jumătate din problemă. Și știu asta, pentru că eu sunt cel mai pesimist om din cîți cunosc... Mîine n-are cum să fie mai bine, în cel mai bun caz – la fel de rău ca astăzi!
Singura chestiune bună a pesimismului este că întotdeauna oamenii aceștia s-au chinuit să rezolve/realizeze ceva, în timp ce optimiștii au lăsat lucrurile să vină de la sine (oricît de haotice ar fi fost), pentru că au fost mulțumiți de situație. Cînd ești mulțumit de un lucru, nu îl mai îmbunătățești! Deoarece nu te deranjează, nu îți aduce disconfort, nu te afectează... Îl păstrezi crezînd că-i bun!
Toți pesimiștii istoriei au făcut ceva pentru omenire: Sthendal, Voltaire, Napoleon, Cioran, împăratul Constantin, Petronius, Ioana d’Arc, Robin Hood, che Guevarra... Mai căutați în memoria personală...