Dacă ai ști cât de norocos ești
Să adormi ținându-mă în brațe in fiecare seară.
Dacă ai ști cum așteptă celulele din mine
-Tropotind mărunt a nerăbdare-
Și abia le conving să nu înmugurescă în aripi și să-și ia zborul
Dacă ai ști că am avut răbdare
Cât de aici și până la capătul universului
Atunci nu ai mai face nimic.
N-ai mai clipi și nici n-ai mai respira
Și m-ai pândi în fiecare secundă
De frică să nu-mi iau zborul.


Dar tu nu ști cum renunț eu la mine
Cum am răbdare până la cer și un nor mai sus
Nu-ți închipui cum îmi acopăr bătăile inimii prea alerte
Să nu te deranjeze când dormi.

Sunt numai zbucium dar tu ești... tu
Mi-ești drag așa nepriceput și fără să ai vreun indiciu
Despre cum e viața și ce vreau eu de la tine
Deși iți spun în 87000 de secunde pe zi

Mă retrag atunci undeva departe
Îmi înlănțui aripile
Și-mi înăbuș țipătul
Și mă privesc mergând prin viață
Fără alt sens decât să aștept
Să mă înțelegi


Fiindcă tu nu înțelegi încă nimic
Îmi permit să stau trează o secunda mai mult, in locul tău
Și să mă minunez peste poate
Că mai sunt încă aici, că mai pot deși mă dor
Fibrele sufletului toate

Adorm zâmbind de minunea
Că am avut răbdarea să mă adun din durere
- Căci să ai răbdare e chinul meu suprem
Să STAU când în mine înmugurește în fiecare secundă viitorul-
Și să mă transform în ființă,
Fie și doar pentru clipele când adormi cu mine în brațe.