Nu timpul ne-a trecut.
E o întoarcere așa ca de pe lună
unde ai fugit dintr-o pudoare.
Cu pas stingher, de când nici o culoare
n-arată ochiul unde faci popasul,
ți-e drumul ca o trepidație carnală
de se oprește drept în tâmplă.

Nu timpul s-a oprit.
E o întoarcere așa… din nimereală
în bezna ce nu te știa
fricos și inima nu-ți dă ci-ți ia
din pulsul ce s-a răsucit pe bambus
să bată suplu înverzind inele,
euritmii să-ți mai prescrie. Încă.

Nu timpul ne e goană.
Sintaxa din cuvinte-i toată vina:
ne tot jucăm de-a ce am fost
sau de-a ce suntem. Și de același eu
legăm consoanele să-l ținem minte,
la fel ca pe conservele golite
legate-n spatele mașinii către dumnezeu.