Un fior ca o adiere mi-a atins pleopele jucând reflexe de lumină aurie printre gene.Deschid ochii și uimirea îmi scaldă privirea...nu e nimic, a fost o impresie, o umbră ,o...nu înțeleg dar nici nu încerc să aflu.Pleoapele se inchid lenes , într o metamorfoză lascivă și decadent de pasivă.
O clipă și jocul se reia! Conexiuni incep să-mi furnice prin vene...se naște ușor dar precis întrebarea.Alertă prin simțuri, pietrificare prin fibre...dar las ochii închiși.Și acum văd...lumina din străfunduri de suflet se joacă. Vine din adânc de noapte furând strălucirea din stele, vine pe adiere de gânduri cu parfum de flori, e pe aripi de fluturi nevăzuți cu polen de miracol și imn de bucurie...e bucuria unui suflet ce se simte iubit.E viața, însăși viata, rasuflare fierbinte pe trup amorțit, chemarea în instinct,provocarea.
Deschid ochii cu spaima unei pierderi, cu spaima iluziei dintr un vis pierdut de mult...dar, lumina e aici, e în fața și în spatele meu, mă cuprinde , mă învăluie și-mi îndrumă pașii obosiți de vremi greu așezate pe timp închistat,și purtată în necunoscut, oloagă vedere, găsesc... găsesc ceea ce am pierdut fară să caut, ceea ce lipsea fără să știu....încrederea.