Trebuie să avem un punct de sprijin.
Așa am început noi și am ajuns mai mulți. La început încercam fiecare privire și ne minunam de noi, apoi am ajuns să ne pierdem în amănunte și ne-am uitat plecarea undeva prin trecut. Nu ne-am obișnuit să fim mai mulți și acum mai mult ca niciodată îl căutam pe cel care am fost prima dată. Cred că timpul nu ne mai ajunge să căutam acul în carul cu fân și de aceea încercăm la nimereală, eu sunt. Uneori ține, mai ales când nu mai ieși nici măcar până la pâine și toate se întâmplă undeva în apropierea ta. Dacă este greșit ori nu, rămane de văzut în continuare. N-am să generalizez și n-am să dau exemplele pe care, poate le-au mai dat și alții. Și ăsta este doar un mod de a privi lucrurile, al meu și numai al meu.
În ultimul timp simt nevoia de singurătate. Nu mă mai pierd prin supermarket să încerc fiecare produs ambalat frumos, deoarece toate sunt la fel, doar termenul de garanție e altul. Îi cunosc deja pe toți cei care se iubesc și pentru a afla dacă cineva și-a pierdut chiloții, trebuie doar să țin telecomanda în mâna și să am puțină răbdare să treacă publicitatea. Ne place să vindem, ne place să cumpărăm indiferent de ce se vinde și asta doar pentru că avem nevoie. Cu alte cuvinte suntem dependenți de ceea ce ni se oferă și n-avem de ce să mergem la dezintoxicare. E doar o stare de bine, că atunci când te gândești la Dumnezeu și te întrebi de ce nu mai apare. Întotdeauna am crezut că “cel mai aproape de noi” e la mănânăstire, să joci popice și să obții punctaj maxim, așa spunea cineva cunoscut. Probabil că nu știa ce vorbește, de multe ori ai în mână mai mult de o bilă norocoasă și nimic nu se dărâmă. Toate ți se împotrivesc și trebuie doar să-ți ții gura, altfel te trezești un răzvrătit care nu vrea să se obișnuiască cu cele lumești. Când sunt sexy, mama îmi spune că nu arăt bine și că să am încredere, doar e mama mea. Dar ce știe ea. Trebuie să vând în fiecare zi câte un zâmbet ca să pot ieși și mâine pe ușa din dos. Mă simt rău când fac asta, e ca și cum n-as fi bine primit, nu mai pui că trebuie să trec pe sub geamul vecinei în același timp cu dimineața trezită devreme. Eu îmi aprind țigarea ea se uită lung, de parcă nu s-a obișnuit cu evadările mele. Îmi îndes rucsacul în spate și în urma mea se scutură fulgii de peste noapte, ea rămîne în fereastra, cu speranța că într-o zi va fi atât de liniște, încât am să-i ascult fiecare gând pe care îl are pentru mine.
Nu lucrez și nu învăț.
De când tata a plecat să schimbe lumea și să ne aducă pofta de mâine, am încetat să-mi mai pierd timpul. Așa că merg în fiecare zi spre același lac, unde mă gândesc ce am să fac după ce se va întoarce. Îmi imaginez tot felul de lucruri, cum am să călătoresc în spațiu și am să vorbesc extraterestra, precis atunci îmi voi putea permite așa că încerc imponderabilitatea sărind din copaci și agățându-mă de crăci până când se saltă frunzele în jur. Rămân uimit cum uscăciunea poate fi atat de grațioasă, parcă sunt niște pene smulse vântului și lăsate în voia pădurii, copiii întorși acasă după o vară lungă.
Nu cunosc pe nimeni decât pe mine.
Din când în când în drum spre casă mă opresc la lăptaria din colț. N-am bani și nici nu-mi pasă, fiindcă lăptarul nu este niciodată acolo și ca să fie și mai ciudat, sunt sigurul care intră de fiecare dată. Cănile cu lapte înșirate pe tejghea sunt un fel de dorințe pe care mi le pun să se îndeplinească. O aleg pe cea mai plină sau cel puțin așa cred. În ciuda faptului că o aleg mereu pe aceeași, îmi pun o altă dorință, apoi îmi număr pașii până la prima masă. În jurul meu sunt mereu oamenii pe care îi cunosc și toți vorbesc despre caimacul laptelui fiert. Sunt ca niște prăjituri care își înmoaie buzele în cănile aburinde și au un fel anume de a mă privi. Ei nu ies nicodată de acolo și mă întreb dacă nu cumva îmi imaginez prea mult și mi-e teamă să nu mă îmbonăvesc. Mereu îmi spun că n-am să mai intru, dar nu reușesc mai mult de două trei zile. Probabil că sunt deja prea bolnav ca să traiesc altfel și de fapt lumea mea se întămplă doar într-o cană cu lapte fiert și câțiva biscuiți prea îndulciți.


...