Îmi place să cred că îmi sunt suficienta...
Cu truda mi-am clădit suficiența in juru-mi ca o sferă...
Mi-am tapetat exteriorul cu țepi si mărăcini ca nimeni sa nu-mi alunge fluturii albaștri care zboară in interiorul sferei mele visând inaltimi.
Pe cerul sferei mele e veșnic soare si eu mă rotesc împrejuru-mi urmărind când răsăritul...când asfințitul...
Am desenat acolo si un curcubeu care explodează uneori in auriu ,roz si verde picurând apoi o ploaie de culori in ochii mei ce adesea se mira proiectând steluțe pe pereții transparenți.
Sfera mea cânta suave simfonii...viori si chitări...uneori se aude in surdina un pian.
Ploaia care cade e caldă si miroase a flori de câmp.
Lânga mine e un singur loc ...si eu am plantat acolo un copăcel japonez căruia ii număr zilnic frunzele așteptând sa se facă flori.
O micuță floare pentru care să vină cocorii!
Nu-mi lipsește nimic pentru că am totul in mine...chiar si clopoțeii de vânt au învățat să râda.
Iată de ce nu e loc pentru nici un nor!