iubirea asta o încalț o respir
vine în chip de femeie aproape goală
îmi închipuie trecutul și-mi amintește viitorul
se amestecă prin simțurile mele precum flacăra lumânării fără să dea umbră
eu mor acum
tu mă croiești la loc după aceeași măsură
doamne ce neghioabă sunt
un monument locuit de mine însămi
învăț cum să-mi lungesc viața nu cum să-mi amân moartea
să mi se agite lăutarul la ureche să-mi răscolească măruntaiele


nici un pictor nu va mânji pumnalul lui brutus
teribil gând
abia atingând pământul morții mi-au plutit mereu înainte
precum arcușul trage nota cu întârzieri savante

iubirea mea coboară cu încetineală nu intră în alta asemeni culorilor
iată ce impersonală sunt eu
prefer discuția ușor infatuată îmi pun masca peste adevăratele intenții
felul meu de a fi a stricat multe socoteli
mă storc în imediatul sufletului (amestecul meu preferat de adăpostire)
semănând a valsuri false în legănări de ah ah ah
posesiuni diluate
o singură pernă o venus reverențioasă cu pijamaua mea
cu intonații de uluire
servindu-mă de cot ca să-mi sprijin capul absolut sculptat
cu picioarele împreunate în repaus stânjenit cresc priviri anonime
zumzet pasional la început de primăvară
lovindu-se de sâmbetele când numărul tranzacțiilor sexuale depășește
cu mult calculele cele mai optimiste
îmi controlez pornirile ridic o povară de sentimente
și plec
.