încă o zi în care îmi spăl pielea, chiloții și șosetele
și simt cum mă umplu de lumină, ca în timpul unei rugăciuni.

chiar dacă noul dinte e un corp străin și-mi dau seama că am doar 20 de ani și deja am început să-i pierd. Când l-au înlocuit, m-am simțit ca în urma unui avort. Seara, deasupra ligheanului, nu am putut redeveni pioasă. Acum m-am obișnuit cu el.

mă uit la oamenii care citesc fără să-și aprindă lămpile, lămpile maro din sala mare. Cum stau cuminți ca niște mașini parcate. biete mașini-capcană care explodează cu un teribil fâs la ora stabilită.

chiar dacă nu m-am putut abține să nu privesc penisul uriaș al unui câine de pe stradă.

stau la calculator ca într-o infirmerie. boala mea e lipsa oricărei boli. și e bucuria care mi se difuzează în corp ca morfina, fără voia mea.

și chiar dacă nimeni nu mă îmbrățișează, știu că nici unul nu mi-ar face un rău cât de mic. în distanța pufoasă ochii mei întâlnesc ochii tuturor. și ochii tuturor sunt frumoase fațade restaurate .nu ai ce să le reproșezi, chiar dacă nu-ți zâmbesc.

și ziua îmi flutură pe la nas. coadă stufoasă de birmaneză grasă.

curățenia ei gâdilătoare trece în celelalte ca o molimă.