retras în lumea mea, asemeanea păsării care zboară
departe de tot ce e dincolo de aceste ziduri
nu mai vreau să aud sunetul asurzitor
ce mereu îmi sună-n minte când rostesc cuvinte surde

departe de viața cotidiană, retras în nebunia mea
unde doar dimineața să mă știe
să mă spăl pe față cu razele soarelui,
iar zidul să îl sparg în ziua morții
să văd ce-a mai rămas din cimitirul,
făr’ de nume pe-al lor cruci...

sunt doar vânt și plâng
sunt doar dor și mor
sunt om mare în copil și somn
sunt pustiu și dor
sunt dincolo de-aceste ziduri
neatinse de iubire
sunt un nume pe o cruce...

gol în mine, retras în lumea mea...
departe de aceste nebunii ce mintea ți-o întunecă,
cimitir săpat peste-al meu amor...