Cum de au reusit sa stranga
Maretia muntilor la un loc;
Cum de-am reusit sa ma pierd infranta
In ochii tai... doar dintr-un joc...

De ce in cale mi-au iesit,
Mareti ca muntii, ochii tai;
O fiinta mica sunt... m-am ratacit
Printre sperante, doruri si vai.

Ochii tai imi povestesc aievea
Un basm din copilarie,
Cu un rege Trois si o regina Tea...
Mai tii minte?...

Naiva, inocenta nu intelegeam,
De ce esti Soare; de ce sunt Luna;
Din ochi-mi ploi de stresini striveam,
Caci noaptea nu este... lumina.

De pe buzele tale as vrea sa culeg
Un suras, printre ani ca sa-l ascund;
Intr-o zi, un varf de munte am sa aleg
Si intre degete am sa-l frang.

Coroana de stele da-mi-o jos;
Da-mi o raza din soarele tau
...Si o mangaiere... imi e de ajuns
Sa imparatesc alaturi de tine... mereu...

ANEXA: "Candva, Soarele si Luna erau doua fiinte care se iubeau mult, iar cineva inciudat pe iubirea lor, i-a blestemat sa nu se mai intalneasca niciodata si i-a transformat in astrii, spunandu-le: < Fie ca tu, Soare sa fii regele luminii, iar dragostea ta sa se transforme in foc si sa se raspandeasca in mii de raze... iar tu, Luna sa fii regina intunericului si sa-ti reversi amarul printr-o lumina trista si plapanda in mijlocul negurei din sufletul tau...>
De atunci, e zi dupa noapte si noapte dupa zi, iar ei alearga unul dupa altul cu speranta ca se vor intalni... vreodata..."