poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-15 | |
Cromozomul 47
Am văzut, de curând, „o piesă de teatru” sau mai curând o scenetă care m-a impresionat profund! Mi-am închipuit că va fi ceva educativ din moment ce s-a aprobat să fie prezentată în timpul serviciului. Personajul principal numai actor nu era ...Doi frați, unul actor, celălalt „handicapat”, chiar și așa era în realitate: ochi „de chinez”, buză căzută, bîlbîit, vârsta aproximativ 30 de ani! Un tablou tipic al „sinndromului mongoloid”. Povestea a început de la numărul cromozomilor, care în mod normal trebuia să fie 46. Dar el s-a născut cu 47 de cromozomi, ceea ce a influențat enorm viața familiei. Tînărul cu handicap, născut așa din cauza ” greșelilor naturii”, după cum se înțelege, avea doar un cromozom în plus. Chipul acela ciudat și atât de respingător, recita, vorbea corect, chiar dacă saliva i se prelingea pe haine. Reușise să cucerească sala, să se facă plăcut, prin relatarea situației familiare cu o precizie de ceasornic. Respins de cei de jur , privit ca bolnav, doar pentru că se exprima mai greu și avea un aspect nu prea atrăgător, dar nu era „mefagher”, adică înapoiat mintal. Autenticul handicapat povestea, alături de fratele său, calvarul familiei sale, de la început și până în prezent. Problemele fratelui sănătos nu erau nici ele ușoare: a accepta un frate handicapat e o problemă sufletească și de conștiință mult mai gravă decât își poate închipui, micile incidente firești ce pot apare între frați! Sentimentul de respingere față de fratele handicapat a durat până la vârsta de 14 ani. Efectiv l-a urât! La sfârșitul piesei a apărut mama lui, cea adevărată! Au avut loc discuții cu cei din sală, atmosfera era încărcată dar nu-și aveau loc sentimentele de milă... ci, mai mult durerea... Îmbrățișările îi copleșeau pe cei doi și, curând am asistat la o cerere de prietenie! Tânărul handicapat, privind în sală s-a îndrăgostit , la prima vedere, de o colegă de serviciu ... Îi oferă un inel cu un „cromozom” încrustat. Totul cât se poate de real, lacrimi în sală, etc.etc... Nici eu nu m-am putut abține să nu plâng. Fratele, un actor de mâna întâi, a ținut sala peste două ore, cu tot felul de subiecte, improvizând funcție de întrebările publicului! Am fost însă teribil de impresionată. Mi-am pus întrebarea ca mamă, dacă eu, personal aș fi suportat așa ceva! bianca marcovici
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate