A fost odată ca niciodată o fată care își dorea să fie frumoasă. Își dorea asta atât de mult, în speranța ca atunci oamenii o vor plăcea, o vor iubi și o vor accepta iar ea își va gasi locul în lume și liniștea, încât atunci când a auzit că într-un colț îndepărtat al lumii există un măr al cărui fruct îl poate face pe cel care-l mănâncă perfect, a și plecat în căutarea acelui măr .
După un drum lung-lung și istovitor , fata a ajuns în sfârșit la pomul mult căutat.Era sfârșitul toamnei și în pom nu mai era decât un singur măr. Dar ce măr! Mare, roșu, perfect simetric, perfect copt, perfect perfect.Fata a cules mărul, dar, când să muște din el, din măr a ieșit un vierme.Dar ce vierme frumos! Dar ce vierme perfect! . Viermele i-a zis fetei că nu o poate lăsa să mănânce mărul, altfel el, viermele, nu ar mai avea unde să stea.
Așa că fata,miloasă, a făcut o înțelegere cu viermele- ea va lua mărul, iar el va locui în inima ei. Zis și făcut. Fata a mâncat mărul și a devenit așa cum își dorise dintotdeauna. Era acum perfectă, desăvârșită.... cu excepția viermelui din inimă. Era o fată perfectă cu un vierme în inimă. Viermele însă a început să roadă exact acea parte a inimii ce o făcea pe fată să fie bună și miloasă... În scurt timp fata a început să fie evitată , în ciuda frumuseții, din cauza răutății sale. Dar un alt lucru este cu adevărat incredibil . Viermele, sau mai precis transformarea lui. Rozând partea miloasă din inima fetei, a ajuns ca lui, unui vierme, să-i fie milă de fată. Văzând gaura din inima fetei pe care o făcuse, s-a hotărât să se oprească din ros și să moară, umplând cu trupul lui gaura din inima ei.

Sfârșit.